Un „meşter popular” atipic

În Dumbrăviţa este un „meşter popular” care a făcut sau restaurat lucrări în stil rococo, artdeco, baroc, bidermeier, sculptură florentină etc. Valer Cărbunărean este chiar un om deosebit, cu o poveste deosebită.

Cine s-ar fi gândit că în Dumbrăviţa poţi găsi pe cineva care reuşeşte să facă cu „precizie chirurgicală” lucrări în stil rococo, artdeco, baroc, bidermeier, sculptură florentină etc.? Şi cu toate astea se caracterizează modest: „meşter popular”. Valer Cărbunărean are 52 de ani. Iniţial, pe la 15 ani, s-a apropiat de muzică, studiind vioara la Şcoala Populară de Artă. Apoi, până în 1986, a cântat într-o formaţie: „am cântat la nunţi, la baluri sau în sate la diverse ocazii. Am avut o trupă din Sălaj şi am umblat în zona Sălajului. Acum mai cânt, dar doar pentru evenimente mai mici. Trupa era destul de modernă pe atunci, că în ’78–’79 era ceva deosebit să ai orgă, chitară electrică, chitară bas şi baterie”.

Pentru Valer Cărbunărean lucrul cu lemnul este tradiţie de familie, de aceea explicaţiile sale au chiar valoare documentară: Bunicul a fost meşter de case, dulgher. A făcut case, şuri cum se făceau pe atunci, învelite cu şindrilă. Totul era din aţă, bardă şi joagăr. Părinţii mei şi unchiul au continuat tradiţia asta în lemn. Cele mai multe comenzi le aveau pe budnărie: făceau butoaie, căzi etc. De mic am stat pe lângă ei şi îmi plăcea cum se trăgeau doagele pe jilău. Era un fel de jilău mare, căruia bătrânii îi spuneau „câine”. Era fix şi dădeai cu lemnul pe el, că jilăul era mare. Îl mai am pe undeva într-un colţ. Iar eu, oricum dădeam, mi se smulgeau fibrele, că nu ştiam pe atunci. Era un fel de abrict preistoric. Pe acea vreme era un singur abrict în sat, care era al CAP-ului. Nu avea nimeni motoare electrice în sat. Lucrurile au început să evolueze după ce Partidul Comunist a început să piardă controlul. Alţii coseau cu utilaje şi noi tot cu mâna, şi la fel a fost şi după Revoluţie”.

„Având în vedere că eram „legaţi la ochi” şi n-am avut acces la tehnologie, normal că am lucrat tot după metodele vechi ale bunicilor şi ce am gândit noi că putem improviza”.

Dar asta l-a ajutat enorm, pentru că a fost ca şi cum ar fi redescoperit singur forma, sculptura şi secretele lucrului cu lemnul.

O altă ciudăţenie a meşterului din Dumbrăviţa a fost că la terminarea liceului a avut specializarea de prelucrător prin aşchiere, adică pe prelucrări metale. I-a fost de folos pentru că până la Revoluţie a lucrat la IMMUM. În paralel, şi-a pus acasă bazele atelierului. „Am avut atelier acasă, clandestin, că nu-ţi dădea voie să ai autorizaţie. Iar mai apoi am obţinut autorizaţie. Primii ani după Revoluţie am lucrat la o firmă din sat, în tâmplărie. Iar aici am făcut tot ce am ştiut, am făcut de toate”, spune Cărbunărean, care pe la 15 ani făcuse primele rame sculptate şi primele scaune.

Comenzile au început să apară, aşa că meşterul din Dumbrăviţa şi-a continuat lucrul în atelierul său: „De-a lungul timpului am avut diverse comenzi. Pot să spun că am făcut numai unicate. De la coadă pentru secure, cadă, scaun, mobilă etc. Tot ce s-a cerut am făcut. Îmi place ce fac pentru că lemnul are viaţă. În domeniul acesta e mult de lucru, trebuie să stai ore în şir aplecat pe banca de lucru, să calculezi dimensiuni şi forme. Am trecut pe un domeniu puţin mai complex, realizând că arta nu-i o glumă, chiar dacă faci un scaun sau o masă simplă. Când începi să dai formă înţelegi lucrurile altfel. Plus că eu întotdeauna am încercat să simt gustul omului pentru care lucram. Mă bucur că mi-am împlinit şi un vis pe care l-am avut de multă vreme, să fac un iconostas pentru biserică. O dată ce ai intrat în „valuri” nu-i nimic greu. Toate le-am învăţat pe parcurs, lucrând. Dar mai bine zis, multe lucruri le-am intuit din desene. Am avut de copil viziunea în spaţiu, iar asta m-a ajutat. Am avut încercări şi în pictură, numai că nu poţi să le faci pe toate”, spune Valer Cărbunărean.

Meşterul poate să facă orice copie după orice model. De exemplu, acum lucrează la nişte scaune în stil florentin şi regretă că „tinerii din ziua de azi nu vor să îmbrăţişeze o carieră din asta. Mulţi visează bani rapizi fără muncă”. 

De ce a zis că sunt meşter popular? „Pentru că dacă aveam terminată o facultate de arte era altceva. Sunt un artist popular pentru că pot să-ţi fac copie după orice tip de mobilier sau restaurări. Dar nu mă pot remarca între cei specializaţi pe acest domeniu”, spune cu modestie Cărbunărean.

„Fiecare stil are complexitatea lui. Stilul rococo are o sculptură foarte fină şi se deosebeşte pentru că nu are o terminaţie pe mijloc, ci într-o parte, iar barocul îl vezi prin masivitatea lui, sculpturile sunt masive, forma este mult mai ieşită în relief. Stilul artdeco are şi strungiri şi tăieri, un stil cu linii uşor curbate. Stilul bidermeier nu are sculptură aproape deloc, numai curburi. Din toate astea am făcut, sau unele am restaurat. Dar am făcut de toate: rame de oglindă, scări, scaune ...tot ce-i de interior. Am făcut şi pentru exterioare, acoperişuri, foişoare, terase” - Valer Cărbunărean.