Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Un gest simbolic de recunoștință pentru ultimul veteran de război care trăiește în Maramureș
Ioana Crișan și Mircea Lucăcel
În acest an se împlinesc 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o pagină dureroasă de istorie, care a generat milioane de drame: moarte, boală, foamete, umilința ocupației străine, dar care, peste toate, a transformat mii de oameni simpli în eroi, știuți sau neștiuți. Pe ei, noi, cei de astăzi, avem datoria de onoare de a-i cunoaște și de a-i cinsti nu doar pentru a le arăta recunoștința pe care o merită ci, mai ales, pentru a învăța din lecția istoriei pe care ei au trăit-o.
Eroii nu sunt doar în filme sau în cărțile de istorie, ci, de cele mai multe ori, sunt chiar lângă noi: în familiile și comunitățile noastre. Sunt oameni care și-au „asumat” crucea istoriei, cu demnitate și onoare și care s-au temut mai mult de o viață trăită fără principii decât de moarte. Cel de-al Doilea Război Mondial a transformat mii de maramureșeni simpli în eroi, știuți sau neștiuți. Cei mai mulți s-au stins și nu mai pot să-și spună poveștile, însă numele lor a rămas într-o carte nescrisă a onoarei și a veșniciei pe care am încercat să o recompunem.
Acum, la 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, GAZETA de Maramureș a inițiat un proiect complex, în parteneriat cu principalele instituții din Maramureș. Proiectul, numit generic „Eroii de lângă noi. 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, este realizat de Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și GAZETA de Maramureș, proiect în care sunt implicate primăriile, școlile și parohiile, principalele instituții de cultură din județ, Asociația Veteranilor de război filiala „Bogdan Vodă” Maramureș și care este coordonat de acad. Emil Burzo, președintele de onoare al Academiei Române filiala Cluj.
Proiectul, realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, cuprinde realizarea unui volum „Eroii de lângă noi. 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, care va fi distribuit gratuit tuturor primăriilor, parohiilor, școlilor din județ și instituțiilor de cultură din județ. De asemenea, proiectul cuprinde organizarea a două simpozioane, în 9, respectiv 10 mai, în Baia Mare, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” și la Sighetu Marmației, la Centrul cultural pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Sighetu Marmației.
Tot în cadrul acestui proiect, a fost premiat cu o diplomă de recunoștință, semnată de PS Episcop Iustin, președintele CJ Gabriel Zetea și Mihai Pop, inspector școlar general și a fost acordat un premiu în bani ultimului veteran de război care trăiește în Maramureș: Costache Ștefan, în vârstă de 98 de ani. Joi, 3 aprilie, veteranul de război a fost vizitat de o delegație formată din președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, Părintele Arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului, Sătmarului, Dan Filip, inspector școlar general adjunct, din partea ISJ Maramureș, Marușac Petruș, din partea Asociației Veteranilor de război „Bogdan Vodă” Maramureș și consilierul județean Adrian Vlad, președintele Comisiei Învățământ, Cultură și Culte, din cadrul CJ Maramureș.
La aproape un secol de viață, veteranul de război Costache Ștefan este lucid și sănătos. Fiul lui, Ovidiu Ștefan, spune că două valori l-au călăuzit întreaga viață: credința în Dumnezeu și dragostea de țară.
La doar 17 ani, a fost mobilizat să ajute pe front la săpat tranșee și aprovizionare, în spatele liniei 1. Abia în toamna anului 1945 s-a întors acasă, iar războiul i-a pricinuit foarte multă suferință, cu atât mai mult cu cât un frate de-al său a stat șapte ani prizonier în Rusia după război. Când vorbește despre război spune: „Doamne ferește, a fost foarte rău, să nu mai ajungem niciodată în situația asta”.
S-a căsătorit, a avut patru copii, pe care i-a educat tot în spiritul iubirii de țară, și a muncit ca șef de agenție CEC și apoi agent fiscal la o primărie. Spune că secretul longevității a fost cumpătarea și echilibrul. La finalul vizitei, ne-a urat să ajungem la vârsta sa și i-a spus președintelui Gabriel Zetea că îl așteaptă să îi facă o vizită și la 100 de ani.
Gestul de recunoștință pentru cel din urmă veteran de război din Maramureș este unul simbolic pentru toți veteranii de război care s-au stins, pentru cei care au murit pe câmpul de luptă, în lagăre și închisori, pentru apărarea credinței și independenței naționale. Celor care prin jertfă au clădit România de azi și ne-au oferit atât de mult le datorăm recunoștință și neuitare!