Un fleac. S-au ciuruit!

În acea zi seninã de iarnã, Gunther Swartz, tâmplar în Koln, stãtea pe una din ulicioarele de lângã Dom, plictisindu-se groaznic de intelectuala ocupaþie cu care încerca sã-ºi omoare timpul: îºi piscãlea unul dintre negii ce-i invadase degetul arãtãtor al mâinii drepte. Mai degrabã mãtãhãlos, trecut de prima tinereþe, cu o ºuviþã blonducã trecutã peste chelie, Gunther era unul din militanþii Partidului Social-Democrat german ce fuseserã convocaþi la „una micã”, în fapt o acþiune ce urma sã perieze partea de nord a oraºului. Se încerca o consolidare a poziþiei partidului într-o zonã în care sondajele interne demonstrau o concentrare puternicã a poziþiilor creºtin-democrate, iar Gunther era de-a dreptul mândru cã poate sã le-o tragã în bascã, din nou, celor de dreapta, pe care-i ura la fel de mult ca ºi pe anarhiºti sau comuniºti. În timp ce cheliosul nostru tâmplar fornãia nerãbdãtor în aºteptarea tovarãºilor sãi, mai la Est, în România mai precis, Tãtuka din Olteniþa, marea ºi mereu tânãra speranþã a Partidului Social Democrat, îºi masa ciolãnoasele picioare ce-ºi plângeau reumatic dorul de Moscova. Reinventat precum un prezervativ folosit ºi apoi spãlat cu apã cãlduþã, Tãtuka este pe punctul de a pune piciorul în pragul unui partid ce miºcã, hipnotizat, cu unduiri de curvã ce se laudã lumii cât e de castã ºi neprihãnitã. Problema nu e (re)confirmarea filiaþiei comuniste a PSD, cu groteºtile salturi din PCR în FSN, ci minciunile de care, iatã, nu se pot dezbãra. Am fost minþiþi atâþia ani (eh, cine-ºi mai aminteºte celebra „ceaþã” care a împiedicat transmiterea manifestaþiilor de la începutul anului 1990, ale partidelor istorice), încât parcã ne-am obiºnuit. Precum o nevastã de ºofer bãtutã 15 ani cu levierul – cu coada de la ciocan sau secerã, ca sã fim mai în ton – am ajuns sã nu ne mai pese, sã-i bãgãm - sã-i scoatem ºi, eventual, sã le arãtãm unghia de la degetul mijlociu. Dupã pãrerea mea, însã, marea Minciunã e a acelor anonimi Gunther-i ai PSD, care se iluzioneazã crezând cã Tãtuka va fi omul care va reforma partidul, aducându-l în marea familie occidentalã a social-democraþiei. Dacã tâmplarul german de la Dom s-ar întâlni cu mulþi dintre cei care participã acum la „reconstrucþia” PSD, s-ar pune probabil sã-i fugãreascã, doar v-am spus cã nu-i plac comuniºtii. Slabele, dar uneori sesizabilele miºcãri spre normalizare (în înþelesul european al termenului) petrecute în timpul mandatului Nãstase, vor sfârºi prin a se ofili sub rãsuflarea esticã a Bunicuþei. E de ajuns sã ne uitãm la contestatari, la democraticul joc al bocancului în gurã. Unde sunt Rus sau Dâncu? Unde e Tãnãsescu ºi oare de ce nu îºi va da demisia aºa cum a promis în cazul în care Iliescu revine în fruntea partidului? Unde sunt Vanghelie sau Opriºan, cei atât de degrabã cârtitori în faþa camerelor de luat vederi? Unde e glasul nemulþumiþilor din filiala maramureºeanã, înjurãturile rostite printre dinþi la auzul ideii cã Tãtuka se întoarce? Iaca, nu-s! Sã ne pãstrãm cãpãþâna la cutie, ne vede Cãpcãunu’ din depãrtare! Cu un asemenea lider, PSD nu va ajunge niciodatã sã stea lângã vreun Dom al civilizaþiei politice europene, iar tâmplarul Ghiþã nu va fi niciodatã mândru cã poate sã explice greºelile vreunei guvernãri liberale. Un fleac, Iliescu se întoarce ºi îi mai ciuruie niþel. Ciocu’ mic, copii, scapã cine poate, vedeþi-vã de afaceri ºi viaþã pânã vor veni ºi pentru voi niºte adieri europene... Ei, hai, nu mai fiþi aºa palizi, o sã-l învingeþi într-o zi pe Tãtuka. Peste vreo 20 de ani, biologic. Descoperirea soluþiei împotriva negilor comuniºti nu-i de voi...