Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 25 Septembrie , 2006
Un deceniu, campioni cu Steaua
Vasile si Francisc Zavoda sunt cei mai importanti jucatori pe care Maramuresul i-a dat fotbalului romanesc, ei contribuind decisiv la „deceniul de aur” al fostei CCA (azi Steaua Bucuresti), castigand intre 1951-1964, 12 campionate si 8 cupe ale Romaniei. Sunt printre putinii frati (alaturi de Radu si Nelu Nunweiller) care au evoluat vreodata impreuna in echipa nationala a Romaniei. Intr-o casuta modesta de pe strada Simion Barnutiu din Baia Mare, ne intampina un batranel cu parul alb, nimeni altul decat extrema dreapta din anii de inceput ai fostei CCA (azi Steaua Bucuresti), Francisc Zavoda. A fost unul dintre atacantii emblematici ai anilor ‘50 si unul dintre exemplele de sportivitate ale acelei perioade. Ajuns acum la varsta de 79 de ani, Zavoda I, asa cum era cunoscut printre jucatorii vremii, a inceput fotbalul in 1948, la Satu Mare, unde ajunsese pentru a da un examen dupa terminarea razboiului (in timpul caruia a lucrat ca si strungar la fabrica Phoenix). Cateva luni mai tarziu, echipa din Baia Mare a castigat campionatul diviziei B si a ales sa joace pentru orasul in care crescuse. Meciul de calificare e prima amintire din fotbal, „am condus cu 3-0 la pauza, dar am pierdut cu 6-3 din cauza ca ceilalti jucatori nu mai puteau sa alerge. Doar eu si cu Muresan eram tineri, restul toti aveau peste 35 de ani. Rudi Jenei, care era atunci antrenorul FC-ului a vazut ca am potential si m-a indreptat spre Rapid, acolo unde puteam juca sub comanda unui reputat tehnician al vremii, Francisc Ronnay. Au venit niste domni acasa la noi, i-au dat tatalui meu 6.000 de lei si am jucat un an de zile la ei”, povesteste Zavoda despre primul contact cu fotbalul mare. Steaua sau arestul Un an mai tarziu, Zavoda s-a intors in Baia Mare dorind sa joace din nou pentru FC, insa cu cateva zile inainte de inceperea campionatului i-au batut la usa un maior si doi plutonieri. „Am venit sa-l luam pe Feri la Steaua”, i-au spus tatalui fotbalistului, oferindu-i doua posibilitati. In cazul unui accept, aveau deja rezervate doua bilete la vagon de dormit pana la Bucuresti. Daca refuza, era arestat! Francisc Zavoda povesteste: „tata era miner, nu avea ce sa zica! Asa ca peste vreo doua ore, eram deja in tren. La ora 5 dimineata eram in Predeal, unde, spre surprinderea mea, mi s-a cerut sa cobor. La cateva minute distanta era cantonata echipa Steaua, iar acolo mi s-a spus - «te-am adus aici, iti vezi de treaba!». Si acolo am ramas, pana m-am retras in 1962.” La cateva zile distanta l-a urmat si fratele mai mic, Vasile, iar impreuna au format scheletul echipei ce avea sa cucereasca in acea perioada sase titluri nationale. Pentru scurt timp, intre 1956-1958, cei doi au fost titulari si in echipa nationala. Pentru 100.000 de marci Desi in acele timpuri fotbalul nu era inca o afacere, ofertele pentru prolificul atacant al Stelei nu lipseau. „Eram la Festivalul Tineretului de la Berlin cu echipa nationala si m-au cautat doi domni imbracati in civil. Am urcat in camera de hotel, unde mi-au aratat o valiza plina de hartii de 100 de marci. Cred ca erau peste 100.000! Mi-au pus un contract in fata sa-l semnez, dar nu am putut sa fac asta. Insemna ca fratele meu sa fie dat afara din serviciu si din armata, fiindca el ramanea in tara, la fel si familia mea ar fi avut de suferit. Nu stiu de la ce echipa erau, dar vorbeau romaneste. Mi-au povestit ca erau romani care, dupa terminarea razboiului, au ramas la nemti”, a oftat Zavoda I. Au mai fost si alte oferte din Italia si Spania, dar le-a refuzat pe toate, de frica opresiunii. Orasul care l-a impresionat cel mai mult a fost Moscova, acolo unde s-a simtit ca un rege si care l-a facut efectiv sa lacrimeze. Si securitatea i-a dat tarcoale intr-un cantonament la Fagaras, incercand sa-l convinga sa devina un spion printre coechipierii sai. A refuzat din nou. Steaua, nerecunoscatoare Dupa retragere, cei doi frati au incercat sa revina la Steaua ca si antrenori, insa au reusit sporadic si doar pentru scurte perioade de timp. Azi, sentimentele lor pentru echipa la care au cunoscut gloria se limiteaza la pura simpatie. Isi mai aduc aminte cu nostalgie cum tactica se facea pe teren ad-hoc intre jucatori, cum antrenorii le dadeau indicatii care adesea erau mai proaste decat cele ale unui incepator in fotbal, de conducatorii pusi arbitrar in fruntea clubului, care habar nu aveau de sport, sau de faptul ca in toata cariera de fotbalisti au luat bani doar de doua ori drept prime, si atunci abia 1.000 lei. Impreuna au fost un deceniu campioni cu Steaua. Cine sunt fratii Zavoda
Vasile Zavoda * Data nasterii: 26.07.1929, Bistrita * Post: fundas dreapta * A jucat la CCA Bucuresti in perioada 1950-1964 * Palmares: 6 titluri si 5 cupe ale Romaniei * Meciuri prima divizie: 248 * Goluri prima divizie: 2 * Meciuri nationala: 20 * Meciuri cupe europene: 7 Francisc Zavoda * Data nasterii: 14.04.1927, Bistrita * Post: extrema dreapta * A jucat la CCA Bucuresti in perioada 1950-1962 * Palmares: 6 titluri si 3 cupe ale Romaniei * Meciuri prima divizie: 235 * Goluri prima divizie: 64 * Meciuri nationala: 8 * Meciuri cupe europene: 5 Au jucat de 8 ori impreuna in echipa nationala, fiind singurii frati care au evoluat vreodata in acelasi timp in echipa nationala. Au impreuna 12 titluri si 8 cupe ale Romaniei. In timp ce Francisc a revenit in Baia Mare, Vasile continua sa locuiasca la Bucuresti in acelasi imobil cu alti doi fosti mari jucatori, portarul stelist Voinescu si rapidistul Greavu. Vasile Zavoda a fost nominalizat printre candidatii din topul 100 „Cei mai mari romani” organizat de TVR in acest an, insa nu a reusit sa patrunda in el. Despre Steaua de azi Francisc Zavoda recunoaste ca nu se mai uita foarte des la meciurile Stelei, decat atunci cand joaca in cupele europene. Il apreciaza pe Radoi fiindca joaca pe un post foarte greu si este liderul echipei, considerandu-l un jucator de mare perspectiva. Punctul slab in viziunea sa? Iacob! „Sa fiu antrenor, nici macar nu l-as baga in echipa pe Iacob. Nu are tehnica, nu are viteza si nici nu stie sa se miste in teren, mai mult, nu stie sa isi creeze spatii pentru el sau pentru coechipieri. Ma nemultumeste si Carlos, un portar care nu da siguranta echipei. Diferenta dintre el si Voinescu e ca de la cer la pamant. Mi-a placut, in schimb, jucatorul de banda dreapta pe care l-au vandut nu demult (n.r. Florentin Dumitru), era unul din putinii jucatori de azi care stia ca fundasul nu trebuie sa dribleze niciodata”, si-a exprimat opinia Zavoda din postura de fosta extrema. El pune, de asemenea, rezultatele fotbalului african din ultima perioada pe seama efortului fizic deosebit pe care jucatorii de culoare il pot depune, dar explica lipsa performantelor prin prisma unei tehnici deficitare. Claudiu BABAN claudiu@gazetademaramures.ro
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.