Un cool (t) al personalitatii

Faptul ca esti sef iti confera o multime de avantaje. De pilda, eu am acces la cafea (cand nu e prea dulce, e amara), pot citi primul ziarele locale (desi rebusul din Glasul e completat, tot va prind, ma!), mi se arunca scrumiera (uneori de tot), am ficus in birou (a crescut o data cu ziarul, il cheama Georgel), mi se schimba cosul de gunoi (pe el nu-l cheama). Am frizer care-mi face gratis masaj la chelie dupa ce ma tunde (chiar, pe frizeri cine-i tunde?). Doamna de la non-stop imi zambeste, m-a vazut la televizor, si ma intreb de ce tratament are parte Alin Preda, de exemplu. Taximetristii imi spun „domnul Dan”, asta si dupa ce le-am explicat celor mai multi dintre ei ca nu, li se pare, nu sunt fratele lui Cristi Tabara, ci ca el mi-a folosit popularitatea pentru a ajunge la PRO TV. Exista si dezavantaje, desigur. Uriasul compot, pardon, complot redactie-administratie-tehno m-a ingaduit cu doua coloane in acest minunat ziar, in care pot sa scriu ce-mi trece prin minte. In acest spatiu din ziar am fi avut nevoie de-un editorialist, dar cred ca deja cheltuim prea multi bani pe cafeaua mea ca sa ne putem permite. Plus ca, v-am spus deja, mi-au dat si ficus. Nu stiu daca ma citeste cineva in afara de mine, ba chiar nici eu intotdeauna. Ba nu, ca sa nu mint, am un pusti de tigan care mai vine dupa ceva de-ale gurii si caruia, dupa ce-i dau bucata de slana si doua rosii, ii dau ziarul si-l oblig sa citeasca aceste doua coloane. Nu zice nimic, le parcurge, inveleste slana-n ziar si pleaca. Eu sunt multumit, am un cititor. Intre noi fie vorba, am impresia ca nu stie citi. Linistea acestei singuratati e benefica pentru procesul de creatie. Uite, as putea sa scriu „va dau pe toti afara!”, nu s-ar prinde nimeni din redactie. Asa ca am venit la sediu sa-mi scriu mie ca azi, sambata, e ziua mea si pot sa-mi fac in tacere ce cadouri vreau. Ma rog, mi-as dori. Hmm, ce mi-as dori? Imi doresc sa nu existe podul de la Maracineni si nici restaurantul Golden Blitz. As vrea sa-mi fac cadou o Romanie fara Fizz, manelistul Salam, decorurile de la OTV, Adrian Nastase, tiganii din piata, mediocritatea parlamentarilor. Daca as sti ca ma citeste Corin Chereches, i-as spune ca-l felicit pentru AXA si pentru strania lui speranta ca poate sa schimbe lucrurile, oamenii. Mi-ar placea sa-l revad pe Florin, sa stiu ca e bine si sa-i urmaresc desenul prin aer al degetelor sale ingrijit-subtiri; sau sa observ cutele de pe fruntea lui Relu, pe masura ce ne enervam de contrele discutiilor noastre. Mi-as face un dar din a-i ura lui Anghel sanatate si ganduri bune, pentru un 24 august bubuitor. Mi-as dori sa ma citeasca Dan Mihalache, ca sa-i explic ca are dreptate, dar nu are dreptate, si ca, de fapt, Romania fundamentalismului meu naiv e Romania fundamentalismului sau asezat pe studii, sondaje si nopti nedormite. Mi-ar placea sa beau o cafea cu Zgarciomanel Kovacs si sa discutam despre fotbal sau sa-i spun bancuri cu unguri prefectului Bondi. As dori un cadou care sa insemne sa-l vad ziarist pe fiul meu Alexandru sau macar sa inteleg fastuosul dans al genelor care l-a impins spre orice materie, in afara de literatura si limba romana. As accepta pana si o mama de bataie cu nuiaua pentru ingrijorarile parintilor mei. Iar ei, sa-i pot spune cat de mult e din zambetul si inima mea. Stop! Ce-i cu nebunia asta blegoasa?! Chiar imi pot imagina ca pot scrie orice? (Raspuns: da) Iar PSD, iar Stroe (cine e Stroe?), iar bat apa-n piua cu „Romania mea” in sus si-n jos, iar politica, iar nervi? Sa revenim la lucruri serioase, acum, de ziua mea. Ma, care completezi rebusul din Glasul?! P.S. Desi voi parea obositor, acum, din nou, de ziua mea, plecaciuni in fata celei mai bune echipe redactional-administrative cu care am avut de-a face in 14 ani de presa. de Dan PARCALAB