Un cavaler francez, „trimisul lui Dumnezeu” în Maramureş

Volubil, zâmbitor, sincer, energic. Nu-i ghiceşti vârsta, dar din sclipirea pe care o are în ochi poţi vedea că a ştiut să-şi trăiască fiecare clipă, punând-o în slujba unui ideal înalt: acela de a face bine celorlalţi. Loïc Thétio e un soi de cavaler, un Don Quijote modern care luptă cu „morile de vânt” ale neputinţei şi care ştie că solidaritatea poate transforma orice ruină într-un castel. De fapt, este un cavaler adevărat, decorat cu „Chevalier de l’Ordre National du Mérite”, a doua mare distincţie, în Franţa, după „Legiunea de Onoare”.

Dacă îl întrebi despre activitatea lui în România, răspunde cu un zâmbet şi apoi continuă cu o glumă: „e enormă, aş fi putut înconjura Pă­mântul de zece ori”. Nu a cuantificat niciodată drumurile, telefoanele, eforturile pe care le-a făcut pentru a face rost de donaţii pentru maramureşeni şi nici blocajele în trafic, chichiţele birocratice care l-au făcut să aştepte ore bune pentru un cuvânt care trebuia schimbat. Recu­noaşte că uneori a fost greu, apăsător. Dar apoi zâmbetul îi re­vine şi mărtu­riseşte că nu a făcut niciun pas înapoi. Pentru maramureşeni e „Românul de la Atlantic” sau „trimisu’ lui Dumnezo”.

Azi, după 26 de ani de activitate, vede la tot pasul roadele efortului său: şcoli şi spitale dotate, pichete de pompieri, clădiri renovate, o localitate în care s-a introdus gazul, sute, mii de bolnavi ajutaţi etc. Preşedintele unei Curţi de Jurisdicţie a declarat că: „Dacă am avea lecţii de primit, ele ar trebui să se nu­mească, fără îndoială, Loïc Thétio”…
Lecţia sa este una despre omenie, empatie şi puterea de a schimba lumea prin propriul exemplu. Loïc Thétio este preşedintele Asociaţiei Umanitare SO­LIDARITÉ - PLOEMEUROU­MA­NIE, pe care o descrie ca fiind o asociaţie „mică, minusculă”. Rezultatul activi­tă­ţii sale este însă enorm. „Românul de la Atlantic” spune zâmbind: „să vă prezint colegii mei: mâna stângă şi mâna dreaptă” şi bineînţeles soţia sa, Lysiane Thétio.

Cum a ales România? „Nu am ales Ro­mânia. A fost un concurs de împre­jurări. În 1987 am început activitatea în Iugoslavia, apoi a izbucnit războiul şi nu am mai putut continua activitatea acolo. Apoi a avut loc o expoziţie de minerale din ţările estice, la care am participat. Am fost abordat de un cuplu care m-a întrebat dacă vorbesc limba franceză, am răspuns că da, sunt francez. Am început să discut cu acea persoană, care era din Şurdeşti, şi i-am oferit toate materialele pe care le aveam şi mi s-a spus că dacă dorim să venim în România «sunteţi invitat». Aşa am ajuns în 1991 la Şurdeşti. Practic, Ro­mânia nu a fost o alegere, ci am fost in­terzişi într-o ţară pentru a ajunge într-o altă ţară care îşi deschidea graniţele. Am început acea activitatea şi am continuat-o până azi”.

Prima acţiune caritabilă a fost proiectul de introducere a gazului metan în co­muna Şişeşti. Apoi, au început să-l aleagă proiectele pe el. Peste tot era nevoie de ajutor, aşa că activitatea asociaţiei s-a diversificat şi a crescut proporţional cu nevoile oamenilor: „Am început cu proiectul de gazeificare la Şişeşti. Apoi am vizitat o casă de copii, vizită care m-a emoţionat foarte mult. Am continuat să ajut orfelinatele, apoi spitale, am renovat şi dotat mai multe şcoli. Apoi s-au deschis multe porţi pentru că se auzea de la o per­soană la alta şi întotdeauna cineva avea nevoie de ceva în ajutor. Activitatea a tot crescut şi a devenit grea, apăsătoare. Am dotat 7 pichete de pompieri, în toată zona Maramureşului, care func­ţionează şi în prezent, m-am ocupat de dispensare, de bolnavi de diabet, de orice persoană care are nevoie de ajutor. La un moment dat mă ocupam de 35 de oraşe şi sate”.

Un exemplu despre cât de importantă este o mână de ajutor la timpul potrivit îl oferă Spitalul orăşenesc din Baia Sprie, redeschis printr-un proiect unic în ţară, după ce fusese închis de Mi­nisterul Sănătăţii. Astăzi, de ruina de altădată mai amintesc doar fotografiile. Noua societate MedSpria SA, condusă de managerul Maria Pop, a reuşit să facă imposibilul posibil, cu sprijinul Consiliului de Administraţie şi al Consiliului Local.
Sufletul acestei acţiuni a fost fostul primar al oraşului, Dorin Vasile Paşca, care s-a încăpăţânat să demonstreze că se poate. „Românul de la Atlantic”, impresionat de munca şi perseverenţa echipei locale, a decis să dea şi el o mână de ajutor. Una decisivă: „Prima vizită la Spitalul din Baia Sprie a avut loc în 2011. Spitalul fusese închis şi am văzut nişte săli mari pline de praf, nu erau materiale, era o ruină. Atunci mi
s-a imprimat în minte ideea de a ajuta. Am întrebat: «Acesta este un spital?». Ştiam că avem o singură soluţie: redes­chiderea spitalului. Nu aveam altă variantă. În Bretania unde eu locuiesc, spitalul s-a închis pentru a se redes­chide un alt centru medical, în decembrie 2012. Atunci, materialele de acolo şi echipamentele au venit direct la Baia Sprie. Apoi am căutat tone de vopsea, materiale etc. Totul a fost în relaţie directă cu Dorin Paşca”.

Săptămâna trecută, Loïc Thétio îm­preună cu soţia sa au ajuns din nou la Spitalul din Baia Sprie, încărcaţi cu o donaţie consistentă cifrată la circa 20.000 de euro: vopsea, material medical divers, consumabile etc. Managerul MedSpria, Maria Pop, spune că: „Am primit şi un analizor pentru laborator care ne ajută foarte mult pentru că se poate mări plaja analizelor care se pot efectua şi în acest fel ne putem creşte veniturile”.
Pentru a reduce birocraţia şi a face mai uşor procesul de predare-primire a do­naţiilor, în toamna anului trecut condu­cerea spitalului s-a gândit să înfiin­ţeze un ONG. Astăzi, Asociaţia SpriaMMed, preşe­dinte Dorina Iuga, a devenit partenerul direct al ONG-ului Asociaţiei Umanitare SOLIDARITÉ-PLOEMEUROUMANIE.

Deja, Loïc Thétio se gândeşte la următorul obiectiv care trebuie atins: încă un transport caritabil în luna septembrie: „În luna septembrie mai există un obiectiv, se cunosc necesităţile şi ne dorim echiparea spitalului cu încă două ecografe şi trebuie să mai aducem vopsea pentru reabilitarea integrală a interiorului şi exteriorului. Apoi, poate vom mai veni în aprilie, după care mă gândesc să luăm o pauză. Să venim în Maramureş doar la plimbare, în vizită. Am foarte mult de muncă în Franţa pentru a căuta şi a găsi tot ce au nevoie comunităţile din România. Şi e foarte important să lucrăm cu oameni serioşi şi oneşti. Am cunoscut mulţi directori şi directoare şi a fost foarte dificilă cola­borarea, la fiecare şase luni se schimba directorul. Dar merită. Uite, de la redeschiderea spitalului Baia Sprie, 37 000 de persoane au primit îngrijiri me­dicale. Este o mare reuşită”.

Dacă îl întrebi ce s-a schimbat în România, în ultimii 26 de ani, răspunde zâmbind: „eu”. Apoi redevine serios şi explică: „Nu am făcut niciodată promisiuni pe care să nu le pot respecta. Când mi se vorbeşte ascult, nu răspund, caut soluţii, îmi pun ideea în minte şi când ştiu sigur că pot ajuta, le spun. Nu are rost să mint oamenii”.
Soţia lui completează: „Ideal ar fi să nu fie nevoie de ajutorul nostru. Aceasta este speranţa noastră, asta ar fi normalitatea”.
Loïc Thétio continuă: „Este destul de obositor să te implici în toate aceste activităţi, dar este foarte important. Nu ştiu niciodată dacă în timpul pe care mi l-am propus voi reuşi să duc la îndeplinire toate activităţile. Iar în cazurile legate de sănătate trebuie să ne mişcăm repede, este solicitant, telefoane, efort. În Franţa fac mulţi kilometri pentru a face rost de aparate şi materiale pentru a aduce toate do­na­ţiile. Asociaţia este una mică, micro­scopică. Dar mă bucur că putem face lucruri mari, frumoase”.

Maria Pop, managerul MedSpria SA, recunoaşte că, fără ajutorul „Româ­nu­lui de la Atlantic”, redeschiderea spitalului din Baia Sprie ar fi rămas un vis frumos, greu de realizat sau chiar imposibil: „A fost un ajutor important într-un moment decisiv. Iar vizavi de onestitatea şi implicarea lui, modul lui de-a fi ne obligă şi pe noi să fim responsabili, oneşti, implicaţi. Pro­iectul de la Baia Sprie este singurul redeschis în acest fel şi, fiind o premieră, orice măsură este greoaie, nu există precedent, nu există proceduri, practic noi facem pionierat”. 
Între timp, „cavalerul Loïc” se pre­găteşte pentru o întâlnire privată cu ambasadorul României la Paris, despre care spune cu bucurie că nu e om politic. Nu înţelege politica româ­nească şi nu-i plac politicienii: „Ar fi bine dacă oamenii politici de la Bucureşti ar putea să vadă mai mult ne­voile oamenilor. Am cunoscut prim-minişti, minişti, politicieni de rang înalt, toţi spun «este foarte bine ce faceţi», dar atât, nu le pasă. Eu nu sunt un politician dar sunt un francez revoluţionar”. Iar „revoluţia” lui în Maramureş a fost una a omeniei. De aceea, bătrânii noştri l-au „decorat” altfel, simbolic, cu titlul de „trimisul lui Dumnezeu”. 

Cavalerul Loïc

De peste un sfert de secol, Loïc Thétio donează maramureșenilor materiale medicale și sportive, calculatoare, echipamente pentru pompieri și contribuie la dotarea spitalelor. De la Revoluție încoace, Thétio a desfășurat aici peste 50 de acțiuni caritabile. Pentru activitatea sa umanitară, în cursul anului 2010 Loïc Thétio a fost onorat cu medalia Cavaler al Ordinului Meritul Național, cea mai mare distincție care se acordă în Franța unei persoane civile.

 „Odată cu integrarea României în UE e mai uşor pentru noi, dar înainte era mult mai greu să traversăm întreaga Europă, am petrecut ore întregi în ambuteiaje. Nu am dat niciodată înapoi, indiferent de dificultăţile întâlnite pe traseu. Şi dificultăţi au fost pe măsură. Şi întotdeauna mai trebuie o hârtie, mai lipseşte ceva. Pentru donaţie am scris, de exemplu, «scrisoare de donaţie», au spus că nu e bine, trebuie scris «act». Am aşteptat 10 ore pentru un cuvânt”.
Loïc Thétio