• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 30 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 3 Octombrie , 2005

Ultima prioritate din invatamant

Urbanizarea satelor maramuresene nu a schimbat fata scolilor din nou infiintatele orase, in schimb a modificat remuneratia cadrelor didactice. In rau. Desi isi tin orele la zeci de kilometri de “oras”, in scoli neincalzite sau fara manuale, dascalilor nu li deconteaza banii pe naveta. Primariile si conducerile scolilor isi paseaza vina cu dexteritate. “Nu-s conditii, dar e denumire!” Pe langa salarizarea proasta, profesorii maramureseni se confrunta cu o alta problema economica generata de valul de urbanizare a mediului rural. Chiar daca se bucura de statutul de oras, unele localitati din Maramures nu au reusit sa ridice standardele unitatilor de invatamant. Singura schimbare adusa de aceasta transformare formala e un minus in buzunarele profesorilor din scolile satelor apartinatoare noului oras. Chiar daca acestea nu au statut de unitati de invatamant urban, primarii ignora aspectul. Daca la sat decontarea navetei e obligatorie, in aceste “orase” profesorii depind de bunavointa autoritatilor si conducerii scolilor. Maria Chis, liderul de sindicat din Salistea de Sus, considera dezavantajos statutul de “profesor de oras”: “e o profesoara care venea din Sacel si a intrebat de cateva ori daca nu primeste bani pentru naveta, dar nimeni nu i-a zis nimic. Desi a fost declarat oras, nu s-a schimbat mare lucru, scolile au ramas la fel. S-a schimbat doar salariul nostru, am pierdut sporul de mediu rural.” Una dintre profesoarele care s-au aflat intr-o astfel de situatie ne-a dezvaluit care sunt conditiile din aceste unitati “urbane”: “ne trimite cine stie unde, fara spor rural, fara posiblitatea de a deconta naveta, cu scoli deplorabile. Anul scolar trecut eram nevoita sa predau simultan la elevii din clasele I-IV, fara manuale, iar gaz era doar cand il platea Primaria. Unde am predat eu, l-au taiat, iar copiii erau nevoiti sa stea cu hainele pe ei. Daca esti detasat, indiferent de distanta de oras, faci naveta pe banii tai.” Viorica Ilc, liderul de sindicat din Seini, a declarat ca: “nu primim sporuri, fiindca lucram in oras. Nici la naveta nu se deconteaza nimic, desi profesorii cheltuie cam 1,5 milioane de lei pe luna. Incercam, dar degeaba. Am vorbit si cu domnul primar, dar asa-i legea. Nu avem conditii, dar avem denumire!” Primarii se absolva de vina, sustinand ca nu ei gestioneaza banii, ci directiunile scolilor. Vasile Ardelean, primarul orasului Ulmeni, declara ca nu sunt fonduri suplimentare pentru naveta: “noi dam banii la scoala, ei au contabilitatea lor. Anul trecut le-am dat 1,1 miliarde de lei, mai mult n-am putut. Ce sa fac, sa le dau din buzunarul meu? E complicat, toata lumea cere, dar de unde sa dam, daca suntem saraci?” Situatia e departe de a fi rezolvata, deoarece nici primariile, dar nici directiunile nu se arata interesate sa sprijine profesorii navetisti. Ioana LUCACEL, Mihaela MIHALEA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.