UFFIZI, prima galerie de artă din lume

Galeria Uffizi este cel mai cunoscut muzeu din Florenţa. Colecţia sa de pictură renascentistă, găzduită de un palat din secolul al XVI-lea, este cu adevărat deosebită şi conţine lucrări ale celor mai celebri pictori ai epocii, inclusiv Michelangelo, da Vinci şi Botticelli.

Palatul Uffizi - Palazzo degli Uffizi – a fost construit între anii 1561 şi 1580 pentru a găzdui organismele administrative ale ducelui Cosimo I de Medici, mai precis birourile celor treisprezece magistraţi florentini. Clădirea extrem de elegantă a fost proiectată de arhitectul preferat al ducelui, Giorgio Vasari, cel care a ridicat clădirea în formă de U cu două galerii lungi legate între ele de o mică galerie cu arcade ce are faţa orientată spre râul Arno. Cosimo I a fost cel care a ales decorarea în stil doric cu architrave, aceasta fiind calea “cea mai sigură şi mai hotărâtă”, aluzie clară la mitul lui Hercule, atât de îndrăgit de familia Medici. De asemenea, Cosimo I a impus ca nişele să fie împodobite cu statui reprezentând personalităţile Florenţei care s-au distins în domeniul „armelor, literelor şi conducerii cetăţii”.

Prin ridicarea palatului s-a creat o curte foarte lungă ce astăzi este numită Piazza degli Uffizi. Faţadele Palatului Uffizi ce mărginesc această curte sunt decorate cu nişte nişe ce conţin statui ale unor importante figuri istorice. De-a lungul străzii Magistraţilor, Giorgio Vasari a creat un ansamblu architectural care nu se mai baza pe idea de centralizare şi pe aspectul impunător, ci era alcătuit dintr-o îmbinare ritmică a faţadelor.

În 1565, cu ocazia nunţii lui Francesco I de Medici cu Ioana de Austria, chiar înainte ca Palatul Uffizi să fie terminat, Vasari a legat clădirea de construcţia învecinată numită Palazzo Vecchio şi de Palazzo Pitti ce se află peste râu, pentru ca cei din familia conducătoare să nu fie nevoiţi să iasă în exterior pentru a se desplasa între aceste clădiri. „N-am mai clădit vreodată ceva mai greu şi mai periculos, din cauza temeliilor fixate în fluviu şi aproape suspendate în aer”, avea să spună Vasari despre lucrarea sa. În 1583, Palatul Uffizi a fost legat şi de terasa de la Loggia dei Lanzi, permiţând familiei de Medici să participe la evenimentele din Piazza della Signoria fără a-şi părăsi palatele.

Aripa de est de la ultimul etaj al edificiului a fost dedicată galeriei în 1581 de Francesco I de Medici, succesorul lui Cosimo I, ceea ce a transformat Uffizi în cel mai vechi muzeu din Europa. Trei ani mai târziu se încheia şi construcţia Tribunei, central muzeului, proiectată de Buontalenti în plan octagonal, cu o cupolă decorată cu cochilii sidefii. Aici erau expuse cele mai valoroase opere din colecţiile familiei de Medici, aşezate pe catifea roşie care acoperea pereţii, pentru a ieşi mai bine în evidenţă.

După Francesco I a urmat Fernando I, care, tot cu ajutorul arhitectului Buontalenti, a reuşit încheierea primei etape de realizare a Galeriei Uffizi. Aripa de vest a fost destinată să adăpostească numeroase ateliere de arte minore şi de Farmacia, unde erau distilate parfumurile şi se produceau medicamente şi otrăvuri. În 1586, Buontalenti a mai adăugat un segment aripii de est, situate în locul în care astăzi se află Cabinetul de Stampe şi Desene, Uffizi căpătând treptat aspectul foarte modern al unui pol multifuncţional.

În 1671, de la Urbino au ajuns la Florenţa lucrări extraordinare de Tiziano, alături de dipticul ducilor de Urbino pictat de Pierro della Francesca. Este vorba despre capodopere care aparţinuseră soţiei lui Ferdinando al II-lea, Vittoria della Rovere.

În secolul al XVII-lea, cardinalul Leopoldo de Medici, fratele marelui duce Ferdinando al II-lea, urmând noile tendinţe şi fiind prieten cu Galileo, a contribuit la achiziţionarea unor colecţii de miniaturi, autoportrete de artişti şi desene care au sporit patrimoniul Galeriei. În secolul al XVIII-lea, Galeria Uffizi s-a îmbogăţit sistematic cu lucrări în bronz, urne şi vase etrusce.

Marele prinţ Ferdinando, fiul lui Cosimo al III-lea, s-a îngrijit de modernizarea spaţiului, motiv pentru care a adus la Florenţa pictori precum Magnasco. Cosimo al III-lea a dus la Florenţa statui antice de la Boboli şi opere ale maeştrilor flamanzi, pe care le-a cumpărat din Ţările de Jos.

Din 1723, Florenţa a fost condusă de Gian Gastone de Medici, care a construit scara de acces dintre Uffizi şi Biblioteca Palatină. Tot sub conducerea lui a fost terminată şi sala colecţiilor de medalii, unde erau expuse treizeci de mii de medalii, şi s-a continuat catalogarea pe sectoare.

În prezent, mai ales pe timpul verii, curtea poate fi foarte aglomerată şi animată, aici fiind prezenţi cântăreţi stradali sau pictori dornici de afirmare. Piazza degli Uffizi este locul prin care se intră la Galeria degli Uffizi, cel mai important muzeu din Florenţa. Astăzi, Galeria Uffizi este un adevărat organism viu, absolut necesar, ţinând cont de conceptul extrem de modern, muzeul este un local ideal pentru dialogul deschis dintre artă şi om.

Galeria Uffizi găzduieşte cea mai mare colecţie din lume de artă renascentistă, majoritatea pieselor fiind achiziţionate de membri ai familiei de Medici în secolele XVI-XVII. Francesco I de Medici, succesorul lui Cosimo I, a decis ca etajul superior al Palatului Uffizi să fie folosit pentru a expune colecţia de artă a familiei, dând astfel naştere primei galerii de artă din lume. Cultura şi operele Renaşterii erau puse în valoare de însăşi galeria florentină, Uffizi fiind o operă de artă extraordinară, prin forma armonioasă şi modulată, perfect integrată în spaţiul oraşului.

Succesorii familiei Medici au extins colecţia până în 1737, când Anna Maria Luisa de Medici, ultimul vlăstar al familiei de Medici, a donat operele de artă cetăţenilor oraşului Florenţa. Membri ai familiei de Medici au angajat foarte des artişti locali, de aceea nu este un lucru surprinzător că toţi artiştii din Toscana sunt reprezentaţi în colecţia muzeului – Giotto, Botticelli, Leonardo da Vinci şi Michelangelo. Şi alţi maeştri, cum ar fi Raphael, Caravaggio, Rubens, Van Dyck şi Rembrandt, au opere expuse în Galeria Uffizi.

Printre cele mai cunoscute opere de la Uffizi se numără “Naşterea Venerei” de Botticelli şi portretele ducelui şi ducesei de Urbino, considerate ca fiind primele portrete renascentiste. Muzeul deţine şi o colecţie de statui din timpul Imperiului Roman – pe care artiştii renascentişti le foloseau în dese rânduri ca model – şi o colecţie de picturi gotice – multe cu influenţe bizantine – din secolele XIII-XIV.

Din 1736, dinastia de Lorena s-a succedat familiei de Medici, fără să se ridice la înălţimea înaintaşilor în privinţa gestionării lucrărilor. În 1762, în galerie s-a declanşat un incendiu care, din fericire, nu a avut ca rezultat decât pagube minime. Împăratul Peter Leopold a transformat galeria după metode mai raţionale, distrugând însă acea globalitate interdisciplinară care caracterizase Uffizi pe vremea familiei de Medici.

În 1785, s-a înfiinţat Academia de Arte Frumoase şi muzeul aferent, considerat o sucursală a Galeriei Uffizi.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, galeria se mândrea cu opera care data, începând din perioada Egiptului antic, până la cea contemporană. Achiziţii importante au fost realizate în secolele XIX şi XX, iar colecţiile au fost reorganizate pe şcoli.

În timpul celui de-al doilea război mondial, trupele germane au confiscat aproximativ 300 de lucrări, dar acestea au fost recuperate şi redate Galeriei.

După al doilea război mondial, Galeria Uffizi s-a concentrat asupra organizării după criteriul temporal pentru a exprima simultaneitatea diferitelor exprimări. Totodată, a fost reluat proiectul „Marea Galerie Uffizi”, care vizează extinderea acesteia la întreaga clădire proiectată de Vasari.

Mai mult decât o pinacotecă

Astăzi, Galeria Ufizzi reprezintă cea mai mare pinacotecă renascentistă din lume, în vreme ce secţiuni autonome ale acesteia, adăpostite în oraş, au adunat tot ceea ce, din colecţia iniţială, nu se înscria în genul picturii. Astfel, sculpturile şi artele minore au dus la înfiinţarea Muzeului Naţional Bargello; colecţiile etrusce, la crearea Muzeului de Arheologie, bijuteriile şi obiectele preţioase au constituit Muzeul Argintăriei din Palatul Pitti, în timp ce unele picture au ajuns la Academie, iar lucrările lui Fra Angelico au fost reunite în Mănăstirea San Marco.

O familie de colecţionari Şi protectori ai artelor

„Protectori ai artelor şi mari colecţionari au fost toţi cei din familia de Medici, nu numai ducii. La Uffizi se vor aduna din vilele şi din palatele altor membri ai familiei un număr foarte mare de capodopere, de obicei lăsate moştenire.

A fost şi cazul fiului Biancăi Cappelo şi al lui Francesco I, Antonio, care avea în casa sa din San Marco opere de artă extraordinare, printre care tripticul lui Mantegna, lucrarea Adoraţia Magilor de Leonardo, şi cele două picturi pe lemn ale lui Botticelli, ilustrând Episoadele din viaţa Iuditei, toate acestea ajungând să facă parte din colecţia Galeriei Uffizi.

Cardinalul Giovanni Carlo, fratele lui Ferdinando al II-lea, avea şi el o colecţie impresionantă, care se mândrea, printre alte capodopere, cu Madona cu sticletele, de Rafael şi diverse pânze realizate de pictori veneţieni.

Unul dintre cei mai importanţi colecţionari ai familiei de Medici a fost prinţul Leopold, devenit cardinal în 1667. Aproape un tablou din zece, dintre cele aflate la Uffizi, provine din ceea ce a adunat el (…) Atenţia lui Leopoldo era atrasă mai ales de autoportretele pictorilor, de portretele miniaturale şi de desene, pe care le-a colecţionat sistematic şi care au devenit punctul de plecare pentru înfiinţarea Cabinetului de Stampe şi Desene.

O personalitate ieşită din comun şi foarte importantă pentru viitorul Galeriei Uffizi a fost Anna Maria Ludovica, prinţesa electoare palatină, fiica lui Cosimo al III-lea şi ultima descendentă a familiei Medici, o femeie cu o profundă sensibilitate artistică şi culturală, pe care întreaga Florenţă şi-o aminteşte cu mare admiraţie. Portretul ei este expus acum la intrarea în Uffizi. În 1737, Anna Maria Ludovica a cedat noii dinastii de Lorena, în baza unui acord, întregul ei patrimoniu artistic, incluzând şi o clauză prin care îşi exprima dorinţa ca totul să rămână statului, spre folosul publicului şi pentru a trezi curiozitatea străinilor, fără ca nimic să fie transferat şi scos din capital şi din Marele Ducat. În felula cesta, Anna Maria Ludovica a evitat risipirea colecţiei din Galeria Uffizi din motive dinastice şi politice ori prin înstrăinare” - Kristina Deutsch.