• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 14 Iulie , 2008

Tun din banii persoanelor cu handicap

Finantari nelegale din banii persoanelor cu handicap, suspiciuni de abuz in serviciu si chiar de luare de mita. Pe scurt, mecanismul prin care se afirma ca „s-au scurs” peste 1.000.000 de RON din banii persoanelor cu handicap, in contul unor asociatii si fundatii din mai multe judete, printre care si Maramures. Povestea este destul de incalcita din cauza modului in care s-a lucrat, dar si pentru ca au trecut mai bine de doi ani de la derularea unor proiecte cu finalitate pentru persoanele cu handicap. Recent, un raport al Curtii de Conturi „centrale”, “dublat” de niste sesizari mai vechi au declansat o ancheta a politiei capitalei, care a vizat mai multi functionari din cadrul Autoritatii Nationale pentru Persoane cu Handicap (ANPH). Cinci angajati ai ANPH sunt urmariti penal pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata. In urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit ca functionarii de la ANPH au participat la „finantarea nelegala, in cursul anului 2006, din subventii primite de la bugetul de stat, a proiectelor finantate in cadrul unor programe cu suma de 1.028.730 lei prin atribuirea de contracte de finantare nerambursabila unor solicitanti care nu indeplineau cerintele minime de eligibilitate referitoare la desfasurarea de activitati intr-un domeniu concret”. Se afirma ca printre organizatiile neguvernamentale care ar fi primit astfel de finantari se numara Asociatia „Kelsen” si Asociatia „Assoc”. Potrivit informatiilor noastre, in acest dosar care cuprinde mai multe asociatii din toata tara s-a terminat urmarirea penala, primul pas in clarificarea acestui complex caz. Probabil se va ajunge si la beneficiarii directi ai finantarilor. In aceasta faza a cercetarilor, „actorii principali” sunt cei cinci functionari ai ANPH. GAZETA de Maramures a prezentat la vremea respectiva povestea incalcita a finantarii de miliarde primite de Asociatia Kelsen, administrata de Titel Caosan. In fapt, Asociatia lui Caosan a primit doua finantari, pentru doua proiecte „aproape” identice, in total peste 3 miliarde de lei vechi de la ANPH, prin doua contracte incheiate in aceeasi zi. Cele doua proiecte, „Complex social de locuinte protejate si atelier protejat pentru persoanele cu handicap” si „Complex de locuinte protejate pentru persoane cu handicap” au si acelasi amplasament: un teren din Baita, ca-re i-a apartinut lui Caosan si care a fost donat de acesta. Exista insa si suspiciuni neconfirmate oficial, cum ca terenul in cauza ar fi fost vandut de Caosan, Asociatiei. In materialele GAZETEI, Marian Minculescu, presedintele Societatii Handicapatilor Locomotori din Romania, a aratat ca finantarea primita de Kelsen incalca un articol de lege ce prevede ca: „pentru aceeasi activitate nonprofit, un beneficiar nu poate contracta decat o singura finantare nerambursabila de la aceeasi autoritate finantatoare, in decursul unui an fiscal”, dar si cerintele din ghidul solicitantului, deoarece Kelsen nu are prevazute in statut activitati in domeniul protectiei persoanelor cu handicap, ceea ce, potrivit conditiilor de eligibilitate pentru aplicanti impuse de Ordinul Presedintelui ANPH nr. 367/2005, inseamna ca fundatia nu este eligibila pentru finantarea unor astfel de proiecte. Mai mult, termenele lucrarilor nu au fost respectate, desi executia a inceput inainte de obtinerea avizelor necesare”, a declarat Minculescu. El a facut sesizari la organele de control ale statului si controalele facute la nivel national au scos la iveala acest dosar. Marian Minculescu, presedintele Societatii Handicapatilor Locomotor din Romania spune ca suspiciunile s-au extins si la alte infractiuni, cum ar fi cea de dare de mita: „Curtea de Conturi a verificat la ANPH exact sesizarile mele cu privire la finantari si concluzia a fost clara: Kelsen a fost finantata cu incalcarea flagranta a tuturor regulilor. Cei din Comisia de evaluare sunt toti urmariti penal, pentru savarsirea mai multor chestii, inclusiv pentru luare de mita. Cert este ca ce am spus s-a adeverit. Pe presedintele ANPH l-au pedepsit rau de tot, l-au facut subprefect la Hunedoara”. Minculescu mai spune ca e o aberatie si faptul ca Kelsen a implementat proiectul si apoi l-a predat Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului: „Stiau clar ca ei sunt beneficiarii finali, pentru ca DGASPC-ul s-a angajat sa preia proiectele. Alta aberatie: ANPH finanteaza proiecte ale unor organizatii care, la sfarsitul proiectelor, cum a fost cel cu Kelsen, dupa 7-8 luni de proiect, practic, asociatia dispare si preia totul Directia. Totul este de la nivel politic. Am ajuns in faza asta, si procurorii si cei de la fraude, cat au fost ei de obtuzi, au realizat ca nu pot da NUP, ar fi intrat ei in culpa. Am prezentat toate dovezile si raportul Curtii de Conturi care a dublat plangerea mea penala cu plangerea ei. Oricum continuam”. Caosan e satul! Titel Caosan ne-a dat o declaratie „rea”. A spus ca totul este o prostie si ca s-a saturat de subiect: „Ce ati scris mai demult a fost eronat. Nu am solicitat drept la replica deoarece nu am vrut sa va aduc deservicii. Proiectele sunt identice… Deja mi-e scarba de chestia asta… S-au facut doua case pentru 12 persoane care locuiesc acolo. Nu stiu unde e ilegalitatea si frauda. O sa ma supar si o sa cer si eu cateva miliarde de lei pentru imaginea mea terfelita de unii si altii. Ziaristi care pana la urma nu stiu ce inseamna proiecte si nu stiu ce inseamna deontologia profesionala. Curtea de conturi a fost in control si nu a lasat nici macar un proces verbal sau sa primesc un leu amenda. Nu stiu cine a asociat si bagat si numele Kelsen… dar o sa deschid un proces”, a declarat Caosan. Fara comentarii! Ioana LUCACEL Nicolae TEREMUTS ioana@gazetademaramures.ro teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.