Treptata secularizare a Pastelui

In ultima vreme, mai ales la oras, sarbatoarea Pastelui este privita tot mai mult ca o sarbatoare civila, nationala si personala si tot mai putin ca o sarbatoare bisericeasca, crestina In adevaratul sens al cuvantului. Termenul de Paste/Pasti este de origine ebraica si se referea la sarbatoarea amintirii trecerii evreilor prin Marea Rosie si a eliberarii lor din robia Egiptului, care, scrie Ene Braniste, se praznuia la 14 Nisan, coincizand cu prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara. „Incepand de la Imparatul Constantin cel Mare Inainte, se luminau nu numai bisericile In care se facea slujba Invierii, ci si casele crestinilor si orasele, cu faclii Inalte si coloane de ceara sau torte aprinse, Incat noaptea Invierii era mai luminoasa ca ziua”, afirma Ene Braniste. Tot In perioada de Inceput a crestinismului, era interzisa participarea crestinilor la spectacolele, jocurile si petrecerile considerate pagane. Simion Florea Marian face cateva referiri istorice privind originea precrestina a oualor rosii. „Toate popoarele lumii, din cele mai vechi timpuri, mai ales In Asia si Europa, celebreaza sarbatoarea Anului Nou la echinoctiul primaverii, epoca In care modernii celebreaza Pastile. In acea zi, In loc sa se dea cofeturi alese, zaharicale si alte lucruri, cum se ofera azi, Isi trimiteau ca simbol de fecunditate si afectiune reciproca oua colorate si mai cu seama In rosu, culoarea favorita a mai multor natiuni. Mai tarziu, mutandu-se, prin progresul civilizatiei, sarbatoarea Anului Nou la solstitiul iernii, epoca In care gainile nu oua sau oua prea putin, oamenii au nascocit ca semn de afectiune reciproca alte obiceiuri de oferit, ramanand ouale a se distribui tot la vechea lor epoca, In care azi persii si alte popoare ale Asiei celebreaza sarbatoarea Anului Nou la solstitiul solar, si Intre alte daruri Isi trimit si oua multicolore. Chiar si In Rusia (Moscova) se serbeaza Anul Nou printr-o distributiune de oua colorate, pe care se vedea adesea inscriptia Hristos a Inviat”, sustine Simion Florea Marian. Obiceiul de se face cadou oua colorate la unele sarbatori sezoniere este atestat si In China antica; cu ocazia sarbatorii Tsing-ming, care cadea In aprilie, se obisnuia sa se ofere In dar oua colorate. La vechii persi, era obiceiul ca, la sarbatoarea primaverii, oamenii sa-si daruiasca unul altuia oua de diferite culori; la romani, tinerii vopseau ouale In rosu si, pe langa alte cadouri, si le trimiteau reciproc la sarbatoarea lui Ianus; la vechii slavi exista datina ca la sarbatoarea primaverii sa se ofere In dar oua rosii etc. Aparitia frecventa a oului, In special a oului colorat, In ceremoniile antice de Innoire a timpului se bazeaza pe conceptiile lor cosmogonice care comparau universul cu oul generator de viata. In civilizatiile traditionale s-au pastrat pana de curand cateva obiceiuri ale caror origini sunt greu de precizat. In dimineata de duminica, tinerii se scaldau Inainte de a rasari soarele. La slujba de Inviere nu se duceau decat cei neputinciosi, cei foarte batrani si copiii foarte mici. In ziua de Paste, barbatii casatoriti si femeile casatorite nu mergeau nicaieri, decat poate dimineata la Inviere si seara la Vecernie. Servitorilor li se permitea sa stea la masa cu stapanii, dupa care li se dadea liber pentru tot restul zilei. A doua si a treia zi de Paste, cei casatoriti trebuiau sa se duca cu Pasca pe la neamurile cele mai apropiate – cei tineri la cei mai In varsta – vestind Invierea. Joia din Saptamana patimilor este considerata si o sarbatoare a mortilor. Dupa unele credinte, mortii vin In fiecare an In aceasta zi la vechile lor locuinte. Ei sunt asteptati, In general, In curte, li se pun mese cu apa si colaci pe ele, scaune pentru odihna si li se aprind focuri pentru a se Incalzi. Spiritele lor se pot aseza Insa si In alte locuri, In special la streasina casei sau dupa usa. Parintele si profesorul Niculae Necula, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, a atras atentia asupra faptului ca sarbatoarea Pastelui este vizibil diferita In mediul rural fata de mediul urban In ceea ce priveste trairea, dar si ritualul propriu-zis. Astfel, satul capata In preajma Pastelui o aureola de bucurie si puritate, exista un zumzet si o agitatie teribila, toate acestea ducand la o traire autentica, totala a bucuriei pe care o simte sateanul. Oraseanul nu participa decat In foarte mica masura pana la sfarsitul slujbei din noaptea de Inviere si, mai apoi, la slujbele (liturghiile) din zilele urmatoare Pastelui. Acest lucru poate fi considerat oarecum normal sau de asteptat, daca ne gandim la faptul ca satul este un pastrator mai bun de traditie decat orasul, In plus fiind supus secularizarii Intr-o masura mai mica. La oras, sesiza Niculae Nicula, Pastele a devenit mai mult o sarbatoare campeneasca. In noaptea de Inviere, In curtea bisericilor se aduna o multime de oameni, care canta „Cristos a Inviat”, intra In biserica pentru a lua paste si apoi pleaca cu lumanarile aprinse spre case, unde Ii asteapta ori o masa de familie, ori o petrecere pe cinste, din acel moment oraseanul nemaigandindu-se la semnificatia adevarata a acelei nopti. Pana la sfarsitul slujbei nu mai rezista decat cel mult o zecime dintre cei care au fost la Inceput. In concluzie, spunea Niculae Nicula, oraseanul este In noaptea de Inviere crestin numai pentru cateva minute, poate pentru o ora, el dandu-i Pastelui un sens care nu mai este participare la liturghie si formandu-si, cu timpul, o falsa idee despre aceasta sarbatoare crestina. Flacarile comorilor In satul Coruia se mai pastreaza o legenda legata de existenta comorilor, despre care se afirma ca „ard” In Joia Mare. Comorile ce ard dupa miezul noptii sunt curate, pentru ca se stie ca dupa ce au cantat cocosii a doua oara, toate duhurile necurate se fac nevazute. Flacara care arata locul unde ard banii se urca atat de sus In aer, pe cat de adanc e Ingropata In pamant comoara. Cei ce doresc sa vada comorile arzand trebuie sa stea si sa vegheze toata noaptea, cu o lumanare aprinsa si sa fie pregatiti cu o batista alba. A doua porunca este sa Insemni locul, sa-l Inconjori si sa-l stropesti cu apa sfintita. Apoi primesti libertatea sa dezgropi comoara numai daca ai o inima buna de la Dumnezeu. Daca ai o inima rea, sau un gand rau, atunci banii se scufunda In pamant cu vuiet mare si nu le mai poti da de urma. Cel ce a descoperit comoara trebuie sa lase macar cativa banuti acolo pentru ca sa aiba pe pamant o viata lunga si linistita. Ioan BOTIS