Trenul cu aburi de pe Vaser

CFF Vişeu de Sus este singura din Europa care încă mai este folosită pentru transportul lemnului. Celebra “Mocăniţă” funcţionează neîntrerupt din anul 1932. De luni până sâmbătă, trenurile de producţie transportă buşteni de pe Valea Vaserului la fabricile de prelucrare a lemnului din Vişeu de Sus.

Valea Vaserului este legată în primul rând de exploatarea pădurilor din zonă, care a fost practicată în mod organizat odată cu apariţia etnicilor ţipţeri de origine germană, din Zips (Slovacia), castă profesională cunoscută ca tăietori de lemne şi care au fost chemaţi de către Maria Teresia pentru a organiza exploatarea pădurilor de atunci, proprietate regală pe Valea Vaserului. Anul apariţiei acestei etnii în zona Vişeului se presupune a fi 1773. Ca motivaţie, această etnie a semnat un contract cu putere regală că nu vor părăsi zona în care au fost aduşi, primind în schimb suprafeţe de teren pentru construcţia caselor şi alte facilităţi care erau acordate în perioada de inactivitate (iarna). Se menţionează această etnie în mod special ca fiind nucleul organizatoric al unei exploatări forestiere organizate, dar pe lângă aceşti ţipţeri, comunitatea de la acea vreme şi până către zilele noastre a fost formată dintr-o varietate de etnii : germani, maghiari, ucraineni, ruşi, slovaci, polonezi, evrei şi bineînţeles români, care au format o comunitate extrem de harnică, liniştită şi unită, legându-şi existenţa în mod exclusiv de această Vale a Vaserului. Lemnul a fost exploatat şi transportat la începuturi prin practicarea plutăritului, care era foarte bine organizat pe râul Vaser, unde buştenii erau tăiaţi cu ajutorul topoarelor, corhăniţi pe jgheaburi cu apă, adunaţi cu ajutorul stăvilarelor construite de-a lungul văii în zonele Macârlău şi Făina, iar de aici se formau plute în grup de către patru-cinci, care erau duse pe apa Vaserului până la confluenţa cu râul Vişeu, unde, mai departe se formau convoaie de plute depăşind cantitatea echivalentă cu 100 de vagoane, care luau calea Tisei şi a Dunării. Aceste imense convoaie erau conduse de doar trei oameni, care se schimbau între ei în mod continuu. Acest sistem de transport a continuat până în 1918, când Tisa a devenit zonă de graniţă, iar activitatea ţinuturilor Vişeului a fost practic blocată. În 1929 puterea regală a hotărât reluarea activităţii de exploatare a lemnului. Astfel au fost aduşi specialişti de la Cernăuţi, cu ajutorul cărora a început construcţia unei fabrici de cherestea şi instalarea unor gatere care funcţionau pe bază de abur. Aceeaşi specialişti încep construcţia unei căi ferate forestiere care dăinuie şi astăzi. Astfel, lucrările efective la calea ferată încep în 1930 şi se finalizează în 1934 pe tronsonul magistral de 46 de km Vişeu de Sus - Coman, cu legătură în Gara Mare a oraşului. Primele locomotive care au circulat pe Valea Vaserului au fost de producţie românească – locomotive de tip Reşiţa.

În octombrie 1944, când puterea de atunci a ordonat evacuarea zonei Vişeu, ungurii au evacuat inclusiv Vaserul. Astfel podurile au fost aruncate în aer, parcul de locomotive şi material rulant o parte distrus, iar o altă parte a fost dus în afara zonei. Tot în acel an fabrica a fost minată şi aruncată în aer, iar calea ferată în marea ei majoritate a fost distrusă, în ideea de a nu facilita folosirea acestei căi de transport de către armatele sovietice, care înaintau pe această direcţie cu linia frontului. În anii 1945, 1946,1947 a început reconstrucţia căii ferate forestiere, finalizându-se în 1954.

Importanţa văii Vaserului constă nu numai în bogăţia pădurilor care există, şi care constituie singura sursă de existenţă a comunităţii din această zonă, ci şi dintr-un deosebit potenţial turistic, care la ora actuală este mult solicitat tocmai datorită existenţei acestei căi ferate, care pe lângă eficienţa de necontestat pe care o are, constituie şi un punct de atracţie turistic deosebit, fiind singura cale ferată îngustă forestieră activă din Europa.