TREI TINERI NEOTESTAMENTARI

 Pr. dr. Nicolae Lauruc

 „Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare...Să știi un izvor în care să-ți speli sufletul de tristețe, de oboseală și de moarteˮ, scria Geo Bogza. Întrucât trăim aceste vremuri în care se duce - de către puterile întunericului - o luptă mare și vicleană împotriva tinerilor, m-am gândit să punem înaintea ochilor sufletești ai părinților și ai tinerilor noștri chipuri a trei tineri neotestamentari, care au găsit acest Izvor, - pe „Iisus – izvorul înțelepciunii, păzitorul prunciei, îndreptătorul tinerilor, lauda bătrânețilorˮ (Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos).

            Acești trei tineri au avut o tinerețe pilduitoare, o tinerețe închinată lui Dumnezeu. Este vorba de: 1) tânărul cu cinci pâini și doi pești (In.6,9-11;Mc.6,35-38); 2) tânărul, înfășurat într-o pânzătură (Mc.14,51-52) și 3) tânărul (viitorul Evanghelist Ioan) de lângă Crucea Răstignirii Domnului (In.19,25-27).

            Păcat că exegeții neotestamentari nu s-au ocupat de aceste așa-zise amănunte, privitor la acești tineri, mai ales de primii doi. În viețile lor găsim prețuirea hranei duhovnicești mai presus de hrana trupească, prețuirea vieții sufletești mai presus de viața trupească și biruirea fricii de moarte trupească, prin dragostea față de Izvorul Vieții celei adevărate.

1.      Tânărul cu cele cinci pâini și doi pești

            Acest tânăr s-a aflat într-o zi în loc pustiu, cu mulțime de oameni lângă Mântuitorul, ascultând cuvântul Lui. Doar seara târziu, zice Sfântul Evanghelist Marcu, ucenicii Domnului și-au dat seama că oamenii au flămânzit și doreau ca Domnul să-i lase să meargă în localitățile dimprejur să-și cumpere de mâncare. Între timp, a venit la Domnul Sfântul Apostol Andrei care I-a zis: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești...ˮ (In.6,9). Mântuitorul a binecuvântat pâinile și peștii și a săturat 5000 de bărbați, în afară de femei. Două chestiuni interesante trebuie remarcate: 1) acest băiat a fost trimis de către părinți să asculte Cuvântul Mântuitorului și 2) băiatul nu a simțit foamea până la acel ceas târziu. Ambii au mare merit, atât părinții care și-au trimis băiatul să asculte Cuvântul sfânt, cât și băiatul care n-a simțit foamea trupească și s-a hrănit din Cuvântul Mântuitorului.

          În viața  acestui băiat se vede împlinirea Cuvântului Mântuitorului, pe care l-a spus ispititorului în pustiul Carantaniei: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeuˮ (Mt.4,4). Tâlcuind această minune, Sfântul Ioan Gură de Aur zice că aici este vorba „...despre această hrană pe care o dă Domnul în special celor ce se tem de El, adică învățătura Cuvântului...ˮ.

          Fer. Ieronim, în tâlcuirea la Ecleziast, spune și el că: „Adevărata hrană și adevărata băutură e într-adevăr și cea care se primește din Cuvântul lui Dumnezeu și anume din cunoașterea Scripturilorˮ.

          În valoroasa sa lucrare „Ascultând  Cuvântulˮ, tradusă și în limba română, Enzo Bianchi, după ce vorbește despre darul nostru de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, vorbește documentat despre împărtășirea noastră cu Cuvântul Sfintei Scripturi. „În tradiție se ajunge să se vorbească despre Iisus care rupe pâinea și rupe Scripturile, despre mâncarea pâinii și mâncarea Scripturilor (Iezechiel mănâncă sulul pe care Dumnezeu Însuși i-l întinde, Iez.cap.2, Ioan văzătorul tainelor mănâncă și el cartea din mâna îngerului, Apoc.cap.10), se vorbește despre Cuvântul zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt în Maria și despre Cuvântul zămislit în lectura duhovnicească, prin Duhul Sfânt, în fiecare credinciosˮ.

             Atât mulțimile, cât și băiatul acela, nu au simțit, ascultând cu multă atenție Cuvântul Mântuitorului, foamea trupească, ci foamea duhovnicească. Prin cartea prorocului Amos,  Dumnezeu ne spune un lucru pe care-l simțim cu toții de foarte multe ori: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi trimite foame pe pământ, nu foame de pâine, nici de sete după apă, ci foame de a auzi Cuvântul Domnuluiˮ (Amos 8,11).

             Întâmplarea aceasta este și o tainică trimitere la respingerea consumului de droguri în rândul tinerilor, care, din nefericire, ia amploare. Consumul de droguri este o practică nocivă, străină de Creștinism și apare ca o nouă formă a consumului mâncării jertfite idolilor, pe care o combate Psihologia, Pedagogia și mai ales Sfânta Scriptură ( F.A.15,20;Apoc.2,14;2,20). Practica aceasta a consumului de droguri vrea să îndepărteze tinerii noștri de la Sfânta Împărtășanie și ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Durerea cea mare este că omul nu se cunoaște bine pe sine. În articolul, „În căutarea fericiriiˮ,  dintr-o carte adresată tinerilor, Vasile Manea spune, că: „...nostalgia stării paradisiace dintru început îl poartă pe om în căutarea fericiriiˮ. Consumatorii de droguri nu realizează că poartă în suflet această nostalgie sufletească, care nu duce la fericire, ci la distrugere.

            Am insistat ceva mai mult asupra acestui prim capitol, deoarece această întâmplare cu băiatul cuminte, ce asculta până târziu Cuvântul Mântuitorului, se adresează tuturor familiilor noastre creștine ortodoxe. Părinții tuturor vremurilor și tuturor timpurilor sunt datori, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Să învețe copiii săi să-și înfrâneze pântecele, să se depărteze cu totul de cheltuieli și răsfăț, să fie niște buni iconomi, iubitori de părinți, să învețe și să se lase conduși de dânșiiˮ.

                        2.Tânărul înfășurat într-o pânzătură

      După terminarea Cinei celei de Taină, ieșind Mântuitorul din acea încăpere, „...Lăsându-L toți au fugit. Iar un tânăr mergea după El, înfășurat într-o pânzătură pe trupul gol și au pus mâna pe el. El, însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit golˮ (Mc.14,51-52). Întrucât acest pasaj îl găsim numai la Sfântul Evanghelist Marcu, toți exegeții sunt de părere că este vorba chiar de viitorul Sfânt Evanghelist Marcu.

      După ce îl înșală pe bietul tânăr creștin cu mâncarea nocivă, dușmanul omenirii îl îndeamnă să-și batjocorească trupul. Cum? Cu tatuaje, umplându-i trupul cu tot felul de imagini, cică să-l împodobească, dar acestea îl întunecă. În interesanta carte  „Desfigurarea și transfigurarea lumiiˮ, Alexandru Mihail Niță scrie că: „Fiecare înșelare reușită de viclean produce o schimbare a planului divin, o desfigurare a frumuseții și a binelui așezat în noi, cei creați după chipul și asemănarea Ziditoruluiˮ.

O altă formă a desfigurării este cea a hainelor pline de rupturi. Toate acestea nu fac bietului tânăr decât să-i distragă atenția de la grija față de suflet, să trăiască doar biologic, dar și asta într-o formă rușinoasă. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne îndeamnă: „Păzește-te de maica relelor, de iubirea de sine, care este iubirea nerațională a trupului. Fiindcă din acestea se nasc, după toate semnele, cele dintâi gânduri pătimașe...al lăcomiei pântecelui, al iubirii de argint și al slavei deșarte. Căci acestea își iau prilejuri din așa-zisa trebuință a trupului. Din ele se naște toată lista patimilorˮ.

           3. Tânărul (viitorul Sfânt Evanghelist Ioan) de lângă Crucea Răstignirii Domnului

           Chiar el, Sfântul Evanghelist Ioan, cel mai tânăr dintre Apostoli și feciorelnic descriind Răstignirea Domnului spune: „Și stăteau lângă Crucea lui Iisus mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa și Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sineˮ (In.19,25-27). În viețile sfinților găsim aceste frumoase cuvinte despre el.

            Acest tânăr Ucenic al Domnului „.. era foarte iubit de El pentru nerăutatea lui cea desăvârșită și pentru curăția fecioriei. Îl iubea pe Hristos în așa fel încât putea, fără de opreliște, să se rezeme pe pieptul Domnului și să întrebe cu îndrăzneală: «Doamne, cine este cel ce Te va vinde?»  În vremea pătimirilor Domnului toți, lăsând pe Păstorul, au fugit, numai el singur privise nedepărtat spre toate chinurile lui Hristosˮ.

            Calitățile lui sunt cel mai bine evidențiate în Acatistul lui. Aici găsim următoarele aprecieri la adresa lui. „Ca un ucenic preaiubit și ca un prieten preacinstit al lui Hristos, pururea lângă El te afli și pururea pe El din inimă Îl iubești. Cu focul dragostei lui Hristos fiind foarte înfierbântat, porunca tiranului împărat pe tine nu te-a spăimântat (asta s-a întâmplat cu el în timpul chinurilor la care era supus, dar pe toate le-a biruit cu ajutorul Domnului)ˮ. El ne învață să-L iubim pe Domnul nu numai când avem nevoie de ajutorul Lui, să-L Iubim mereu cu faptele noastre bune. „Tu, ucenicul cel iubit al lui Hristos, graiurile dumnezeieștilor Scripturi prin fapte le-ai cinstit - se spune tot în Acatistul lui - De aceea și Dumnezeu a ta minte de vedenia tainelor celor cerești o a învrednicit și cu înțelegerea prea adâncă a strălucitˮ.

            El și astăzi îi îndeamnă pe părinții creștini să aibă grijă de copiii lor, sprijinindu-i în cultivarea virtuților: credință, nădejde și dragoste, precum și a purității lor sufletești.