Trecea fanfara...

De-a lungul timpului, fanfara din Cavnic a insuflat solemnitate sau festivism, in functie de eveniment. Minerii erau inmormantati in sunet de fanfara, asemeni rafalelor de tun trase la inmormantarea eroilor. Insa fanfara insemna si bucurie, fiind prezenta la mai toate sarbatorile nationale proclamate de comunisti: ziua minerului, 23 august si 1 mai. Astazi... „1 Mai muncitoresc” si-a pierdut parfumul sarbatoresc. Nimeni nu ofera recompensa. Daca in perioada epocii ceausiste prima zi a lunii mai primise staif patriotic si festiv, dupa decembrie ’89 manifestarile s-au contaminat cu anemie cronica. E drept, nu mai sunt nici tovarasi dornici de spiciuri vibrante, nici aplaudaci de partid. Totusi, in orasul maramuresean Cavnic, ziua de 1 mai a continuat sa fie sinonima cu festivismul, acesta fiind conferit de muzica fanfarei orasului. Dis de dimineata, de la ferestre, din gradini sau de pe dealurile din apropiere, cavnicari buluc. Trecea fanfara. Copiii salutau cu importanta camionul descoperit care se deplasa agale, dezvaluind instrumentisti care prestau spre desfatarea auditoriului. Iosif Libic, de un sfert de secol membru al fanfarei din Cavnic, isi aminteste ca in fiecare an, de 1 mai, ei erau cei care dadeau minerilor desteptarea: „toti urcam intr-o masina descoperita a Exploatarii, si porneam pe un traseu bine stabilit: de la mina Roata si pana jos, aproape de iesirea din oras. Cantam Imnul Minerilor si marsuri, in special Marsul 1 Mai si Noroc Bun. Mai demult, dupa defilarea de 1 Mai, ne adunam pe platoul din zona Erstiol, unde faceam spectacol artistic impreuna cu alti invitati. Era o sarbatoare importanta. Candva au fost si 25 de membri in fanfara, insa in ultima vreme au ramas 15.” Soferul exploatarii miniere, Attila Mak (zis Printu’), cel responsabil cu „plimbarea” fanfaristilor, stia itinerarul pe de rost, oprind in dreptul celor mai importante gospodarii. Conform obiceiului, cei care primeau „dedicatia” ii rasplateau pe fanfaristi cu un aldamas (vin, tuica sau bere), astfel incat pana la destinatie, artistii adunau o „zestre” impresionanta. Libic incearca o estimare: „de la toate casele adunam vreo 10 litri de horinca, dar si vin, bere sau alte bauturi.” Primul an fara fanfara Traditia s-a transmis din generatie in generatie. Multi dintre instrumentisti au invatat sa cante de la parinti sau bunici. Clarinetisto-saxofonistul fanfarei, Libic, afirma ca si tatal si bunicul sau au cantat in fanfara. Astazi, pentru prima oara dupa 150 de ani, fanfara din Cavnic e muta, ca o lebada. Libic spune cu tristete ca anul acesta este primul in care de 1 mai nu canta fanfara: „pana acum, exceptiile au fost doar in anii in care ziua de 1 mai se suprapunea cu Sarbatorile Pascale, la fel ca si anul trecut. Dar acum totul se duce de rapa. Instrumentele sunt dezacordate. Daca ar fi un dirijor, fanfara ar avea un viitor, dar am primit doar promisiuni. De o luna nu am mai cantat si nici nu am mai mers la inmormantari…” In prezent, fanfara apartine de EM Cavnic, insa cum mineritul este demult ingropat, nici fanfaristii nu sunt prea optimisti. In viziunea lor, singura solutie care ar putea salva traditia de 150 de ani a fanfarei din Cavnic ar fi ca o alta institutie sa preia aceasta structura. Instrumentistii n-au fost niciodata platiti pentru aceasta activitate, si sustin ca nici nu au nevoie de remuneratie financiara. Singura lor dorinta ar fi ca traditia sa fie dusa mai departe. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro