Tratatul de la Maastricht

La 1 noiembrie 1993, a intrat în vigoare Tratatul Uniunii Europene, cunoscut şi sub numele de Tratatul de la Maastricht, localitatea olandeză unde acesta a fost semnat anterior, la 7 februarie 1992, de către Consiliul European. Tratatul de la Maastricht reprezintă cea mai importantă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene, el punând, de fapt, bazele Uniunii Europene.

Negocierile de la Maastricht au fost purtate în decembrie 1991. Din cauza unor probleme apărute în procesul de ratificare, Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare de abia la 1 noiembrie 1993. Printre problemele care au întârziat punerea în practică a tratatului două au fost mai importante: în Danemarca a fost nevoie de un al doilea referendum, iar în Germania a fost înaintată o excepţie de neconstituţionalitate împotriva acordului parlamentar dat tratatului. Acesta este considerat astăzi ca fiind „o nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse a popoarelor Europei.”

Pe lângă o serie de modificări aduse Tratatului CE şi Tratatului EURATOM, acest document este şi actul constitutiv al Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht a fost un prim pas pe calea adoptării unei Constituţii definitive a Uniunii Europene, care ulterior va înlocui toate tratatele europene.

Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuieşte însă vechile Comunităţi Europene, ci le reuneşte sub un numitor comun, acela al unei noi politici şi forme de colaborare. Cei trei piloni pe care se sprijină Uniunea Europeană sunt tocmai Comunităţile Europene, alături de Colaborarea în politica externă şi de securitate (PESC) şi Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (CPJMP).

Principalul obiectiv al Tratatului de la Maastricht este crearea Uniunii Economice şi Monetare, în trei etape. Conform tratatului, moneda unică europeană urma să fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 şi cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criterii de convergenţă), prin care trebuie asigurată stabilitatea monedei unice.

Criteriile de convergenţă sunt următoarele: politica financiară, nivelul preţurilor, al dobânzilor şi al cursului de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficitul bugetar mai mic de 3% şi gradul de îndatorare mai mic de 60% din PIB) este un criteriu permanent; celelalte două au fost valabile numai pentru anul de referinţă 1997.

Odată cu semnarea Tratatului de la Maastricht s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.

Vechea Politică Europeană de Colaborare a fost înlocuită prin Tratatul de la Maastrich de Politica Externă şi de Securitate (PESC). Cu toate că PESC este un pilon al Uniunii Europene, deciziile sunt luate în cele din urmă de statele membre. De aceea, pentru cele mai multe dintre hotărâri, este nevoie de un vot în unanimitate.

Cetăţenia europeană nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană este deţinută de orice persoană care are cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene. Aceasta acordă printre altele dreptul la şedere pe întreg teritoriul Uniunii Europene, dreptul de vot pasiv şi activ la alegerile locale precum şi dreptul de a alege deputaţii din Parlamentul European, indiferent de domiciliul avut pe teritoriul Uniunii Europene.

O altă noutate a Tratatului de la Maastricht a fost introducerea procedeului decizional. În felul acesta, Parlamentul European are în anumite domenii aceleaşi drepturi ca şi Consiliul de Miniştri. În afară de aceasta, s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a asigura reprezentarea adecvată a intereselor tuturor regiunilor europene.

Tratatul de la Maastricht prevede îmbunătăţirea colaborării în domeniul juridic şi al afacerilor interne. Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de Poliţie Europol, cu sediul la Haga.

În anul 2009 a fost semnată versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană de către şefii de state ai Belgiei, Danemarcei, Germaniei, Greciei, Spaniei, Franţei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Olandei, Portugaliei, Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Ulterior, au devenit membre ale Uniunii Europene Bulgaria, Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Austria, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia.

Semnatarii s-au arătat decişi să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană iniţiat prin constituirea Comunităţilor Europene, inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile şi inalienabile ale persoanei, precum libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept.

Confirmând ataşamentul lor faţă de principiile libertăţii, democraţiei şi respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept, semnatarii reaminteau importanţa istorică a sfârşitului divizării continentului european şi necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare.

S-a afirmat hotărârea de a întări solidaritatea dintre popoarele europene, respectând totodată istoria, cultura şi tradiţiile acestora de a consolida caracterul democratic şi eficacitatea funcţionării instituţiilor, pentru a le permite acestora să-şi îndeplinească mai bine, într-un cadru instituţional unic, misiunile care le sunt încredinţate, de a consolida economiile naţionale, a asigura convergenţa acestora, precum şi de a stabili o uniune economică şi monetară care presupune o monedă unică şi stabilă.

A fost susţinută şi hotărârea de a pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună, inclusiv definirea treptată a unei politici de apărare comune, consolidând astfel identitatea Europei şi independenţa acesteia în vederea promovării păcii, securităţii şi progresului în Europa şi în întreaga lume.

Alte prevederi vizau libera circulaţie a persoanelor, siguranţa şi securitatea popoarelor, prin instaurarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Hotărârea de a continua procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetăţeni, în conformitate cu principiul solidarităţii.

Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.

Uniunea Europeană urmăreşte să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor europene. Ea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de liberate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul la azil, imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi combaterea acestui fenomen.

Uniunea Europeană combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. În acelaşi timp, Uniunea Europeană respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european.

În relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi promovează valorile şi interesele şi contribuie la protecţia cetăţenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea şi respectul reciproc între popoare, comerţul liber şi echitabil, eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului şi, în special, a drepturilor copilului, precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Uniunea Europeană dezvoltă relaţii privilegiate cu ţările învecinate, în vederea stabilirii unui spaţiu de prosperitate şi de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii şi caracterizat prin relaţii strânse şi paşnice, bazate pe cooperare.

Prin Tratatul de la Maastricht, Comunitatea Europeană poate adopta acţiuni în şase noi domenii: educaţie şi pregătire profesională, cultură, tineret, protecţia consumatorilor, reţelele transeuropene, politica industrială. De asemenea, sunt extinse competenţele comunitare în domeniul social: promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă, protecţie socială, dialog social, dezvoltarea resurselor umane, combaterea excluderii de pe piaţa muncii.

Tratatul de la Maastricht extinde rolul Parlamentului European. Pentru a facilita şi a face mai sigură libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene, deciziile se iau în unanimitate şi fac referire la următoarele domenii: politica de azil, reguli de trecere a frontierei externe a Comunităţii şi întărirea controlului, imigrarea, combaterea traficului de droguri, combaterea fraudei la nivel internaţional, cooperarea juridică în materie penală, cooperarea vamală, cooperarea poliţienească.

În 1993, comunitatea celor 346 de milioane de persoane a devenit cea mai mare piaţă unificată din lume. Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituţionale, să se retragă din Uniunea Europeană.

Instituţiile Uniunii Europene

Instituţiile Uniunii sunt: Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi.

Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi bugetară, de control politic şi consultative.

Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale. Nu exercită funcţii legislative, este compus din şefii de stat sau guvern ai statelor membre şi se întruneşte de două ori pe semestru la convocarea preşedintelui său.

Comisia promovează interesul general al Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în acest scop, asigură aplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora şi are un mandat de cinci ani.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunalele specializate. Ea asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor.