Traiesc din ce am in mine din Maramurea

Sculptorul Antal Krupiczer a facut Cavnicului un cadou de suflet: o statuie a lui Ignaz Born, dezvelita cu ocazia Serbarilor Orasului. Artistul, nascut in Cavnic, ruda cu Vida Geza, marturiseste ca toata seva artistica si toata inspiratia le are din Maramures. S-a nascut in 28 februarie 1944, la Cavnic. A locuit in Cavnic pana in 1956, dupa care si-a continuat studiile in Baia Mare si Arad (sculptura in lemn). A lucrat cu Vida Gheza 13 ani, pana in 1980. A fost vicepresedinte la Tehnolemn, iar in 1988 a plecat in Ungaria. Prima expozitie personala a avut-o in 1966, iar pana in prezent a avut 100 de expozitii personale (ultima acum o luna, in Budapesta, langa Parlament). A absolvit Facultatea de Istorie de la Debrecen si Facultatea de Istorie de la Miskolc. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Budapesta si Suedia. Reporter: De ce ati plecat din Romania? Antal Krupiczer: Simteam ca am pe cap toate problemele intreprinderii Tehnolemn, iar in spatele meu se faceau tot felul de manevre. Cat am fost vicepresedinte, s-au schimbat trei presedinti, dar niciunul n-a facut nimic. Nu m-am dus pentru un trai mai bun, ci pentru ca pur si simplu eram satul de comportamentul unora. Am lasat tot ce am avut aici, desi nu aveam pe nimeni in Ungaria. Nu regret, pentru ca, de atunci, am reusit sa ma ocup numai de arta. Am ajuns sa am galerie, atelier, turnatorie. Toate personale. Rep: Lemn sau bronz? AK: Prefer bronzul, ai libertate aproape infinita. Lemnul te inchide intr-un cilindru. Am lucrari si in marmura. Cele mai multe statui le am in Italia (peste 100). Tot acolo am doua lucrari monumentale, am in Finlanda una (de 10 m, combinat lemn si bronz), am in Germania, in Ungaria 5. In total, am vreo 15 in locuri publice. De asemenea, am lucrari in doua muzee din Ungaria, am 4 lucrari in Muzeul Cadourilor din Bucuresti. Muzeul Uleiurilor din Ungaria ma sprijina foarte mult. Rep: Ceva despre proiectul bustului lui Ignaz Born, dezvelit de Serbarile Cavnicului? AK: Am vorbit de mai demult cu primarul, dar totul s-a impotmolit din cauza aprobarilor. Eu am facut statuia sperand ca, intr-o zi, se va gasi solutia. Intre timp, cineva din Budapesta mi-a dat bronzul necesar, iar altcineva, placile de granit pentru soclu. O astfel de statuie costa vreo 20.000 de euro, din care s-au donat vreo 2.000 de euro. Mi-am dorit enorm sa fac ceva de suflet pentru Cavnic, pentru ca, altfel, orasul n-ar avea o statuie nici peste 20 de ani. Rep: Comparativ, despre conditia unui artist din Romania si a unuia din Ungaria? AK: Nu sunt mari diferente, doar ca in Ungaria si in celelalte tari nu este o asemenea birocratie pentru obtinerea aprobarilor. De exemplu, aprobarea pentru a expune o statuie se obtine de la comisia locala pentru cultura, nu de la autoritatile judetene. Rep: Se poate trai din arta? AK: Eu numai din arta traiesc si nu ma plang. Asta, cu toate ca dau impozitul peste tot. Daca vrei sa lucrezi, este imposibil sa nu poti sa traiesti din arta. Rep: Despre initierea in arta, relatia cu Vida Geza? AK: Din copilarie am facut pasiune pentru forma. In Cavnic este un obicei: in noaptea de Anul Nou se toarna plumb topit in zapada. Iar cum acolo zapada este mare, ies niste forme foarte interesante. Bunica mea scotea acea forma si „citea” in ea cum va fi anul ce vine: bun, secetos etc. De la aceasta traditie, am ajuns sa ma joc cu plumbul si imi faceam singur jucarii, ursuleti etc. Apoi, am inceput sa lucrez cu lemnul. Dupa prima mea expozitie m-a remarcat Vida Geza, iar apoi a venit sotia lui si m-a chemat la ei, ca stiau ca n-am de lucru. L-am ajutat pentru ca vroiam sa invat. Cel mai mult l-am ajutat pentru ultimele doua expozitii pe care le-a avut. Imi placea si atmosfera din atelier, pentru ca acolo veneau foarte multi oameni. Era destul de tacut, dar Vida era genul care tacea si facea. Nu i-a fost usor, desi era mare om. Erau multi care-l atacau. Rep: Ce vi s-a parut cel mai greu in arta? AK: Eu fac scultura moderna. Cel mai greu este sa gasesti acel loc unde oamenii simt ca locul are nevoie de acea sculptura. Altfel spus, ciobanul nu are nevoie de camera de baie, dar cineva de la oras are nevoie de asa ceva. Acelasi lucru este cu nevoia de statuie. Sunt oameni care, cand vad o statuie, dau orice sa o aiba. La asta m-am referit cand am spus „nevoia de sculptura”. Am gasit asemenea oameni in nordul Italiei. Si alti oameni sunt culti, dar acestia sunt altfel. Au ajuns la un nivel, simt ca o sculptura este o necesitate. Am fost in toate tarile din Europa, dar oameni care sa aprecieze sculptura n-am gasit ca in nordul Italiei. Rep: Cat de greu va este sa va caracterizati stilul din arta? AK: Nu pot sa-l caracterizez, dar pot sa spun ca tot ceea ce fac este ceea ce am dus cu mine de aici. Traiesc din ce am in mine din Maramures. Toata inspiratia si toata seva mi-o trag de aici, din Maramures. Un artist trebuie sa fie sincer, in primul rand, cu el insusi. Cand fac ceva, stiu ca asa n-am vazut nicaieri si nu-i copiat. Daca, intre timp, vad ceva asemanator, mai bine imi distrug lucrarea. Am avut si asemenea intamplari. Rep: Sunteti mandru de originea dumneavoastra de cavnicar? AK: Da. Krupiczer e un nume foarte rar, asa ca am pornit pe urmele lui. Am ajuns sa-l gasesc in Germania, la granita cu Belgia. In 1300, foarte multi au plecat de acolo din cauza pestei. Fiind foarte buni mineri, s-au instalat initial in Slovacia de astazi, au infiintat orasul Iglo, iar peste 100 de ani au venit pana in Cavnic. Daca te uiti la numele vechi din Cavnic, vezi ca toti sunt germani: Drinkal, Daubner, Krupiczer, Loyszli etc. La Iglo, azi Spiska Nova Vesta, l-am gasit pe Laslo Krupiczer. Fiul acestuia este rectorul Universitatii din Kosite, iar nepotul lui Laslo este sculptor, directorul muzeului din Kosite, Slovacia. Mama lui Vida Geza era din Cavnic, Rozalia Krupiczer. Interesandu-ma arborele genealogic, am aflat ca mama lui Vida Geza este fiica lui Krupiczer Carol din Cavnic. Acesta era frate cu strabunicul meu. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro