Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Toţi deţinătorii de cartele sunt obligaţi să se înregistreze
Săptămâna trecută a fost adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Într-un interval de şase luni de la momentul intrării în vigoare a legii, toţi deţinătorii de cartele prepay vor fi obligaţi să depună un document de identitate pentru a se înregistra. Dacă nu vor face acest lucru, operatorul de telefonie mobilă va sista furnizarea serviciului, până când deţinătorul cartelei va înregistra cartela pe baza unui document de identitate.
Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a anunţat la sfârşitul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută că: „am adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 111/2011 privind comunicaţiile electronice. În ultima şedinţă a CSAT, s-a luat decizia de a promova urgent un act normativ pentru prevenirea şi contracararea riscurilor la adresa securităţii naţionale.
Ce prevede în esenţă acest proiect de act normativ? Este vorba de obligaţia deţinătorilor de cartele prepay de a le înregistra, de a depune un act de identitate şi, de asemenea, obligaţii pentru furnizorii de telefonie mobilă. Într-un interval de şase luni de la momentul intrării în vigoare a legii, toţi deţinătorii de cartele prepay vor fi obligaţi să depună un document de identitate pentru a se înregistra. Dacă nu vor face acest lucru, operatorul de telefonie mobilă va sista furnizarea serviciului, până când deţinătorul cartelei va înregistra cartela pe baza unui document de identitate”.
Furnizorii de servicii vor avea obligaţia de a informa, de a notifica toţi deţinătorii de cartele prepay cu privire la această obligaţie. Practic, din momentul intrării în vigoare a legii, toţi cei care vor dori să achiziţioneze cartele prepay vor avea obligaţia de a depune un document de identitate şi, de asemenea, acest lucru va fi valabil şi pentru persoanele juridice de a depune documente de constituire a societăţii. Proiectul de lege va ajunge în Parlament pentru dezbateri.
Aceste măsuri se vor aplica şi în cazul firmelor, acestea urmând să fie obligate să prezinte documente de constituire a societăţii. „De asemenea, acest lucru va fi valabil şi pentru persoanele juridice, obligaţia de a depune documente de constituire a societăţii”, a precizat Cazanciuc.
- Pentru identificarea unui abonat sau utilizator vor fi înregistrate numele, prenumele, codul numeric personal, seria şi numărul documentului de identitate, ţara emitentă (în cazul cetăţenilor străini), denumirea şi codul de identificare fiscală în cazul persoanelor juridice, precum şi numele, prenumele şi codul numeric personal al reprezentantului legal al persoanei juridice
- Identificatorul serviciului reprezintă codul unic de identificare alocat unui serviciu de acces la internet ori la un serviciu de comunicaţii, inclusiv prin internet.
- Contractele se încheie în scris, cu un font lizibil, având mărimea de cel putin 10p, pe hârtie sau alt suport durabil, vizibil şi uşor de citit sau în formă electronică ori, după caz, prin mijloace de comunicaţie la distanţă.
- Abonaţii au obligaţia să notifice furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului de îndată, dar cel mult în 24 de ore din momentul în care a luat cunoştinţă, despre pierderea sau furtul echipamentului prin care sunt furnizate serviciile de comunicaţii electronice, în vederea restricţionării utilizării acestora.
- În cazul punctelor de conectare la internet puse gratuit la dispoziţia publicului de către persoane juridice, este obligatorie securizarea accesului pe bază de parolă, precum şi asigurarea procedurilor şi echipamentelor necesare stocării pe o perioadă de 6 luni a datelor furnizorului de servicii pentru a identifica utilizatorii conectaţi în aceste puncte. Utilizatorii acestor puncte au obligaţia de a-şi comunica datele de identificare la accesarea acestor servicii.
- La sfârşitul perioadei de reţinere, toate datele reţinute exclusiv în temeiul acestei legi, cu excepţia datelor accesate şi reţinute conform legii, puse la dispoziţia autorităţilor, trebuie distruse, prin proceduri ireversibile, la data expirării termenului de 6 luni.
- în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, abonaţii şi utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice preplătite pot opta pentru menţinerea serviciului şi încheierea de contracte scrise cu furnizori de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului a datelor necesare pentru identificarea lor sau pot renunţa la serviciile preplătite, cu restituirea proporţională a contravalorii sumelor achitate şi neutilizate corespunzătoare perioadei pentru care nu beneficiază de respectiva prestaţie.
- în cazul în care abonaţii şi utilizatorii nu îşi exprimă opţiunea în termen de 6 luni, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de comunicaţii electronice suspendă serviciile până la îndeplinirea obligaţiei.
Legea va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2015.