• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 27 Aprilie , 2009

Tortionarii lui Voronin maltrateaza tinerii

Dupa inabusirea protestelor de la Chisinau, Basarabia seamana cu o inchisoare comunista. Tinerii sunt batuti, maltratati, chiar ucisi, iar tinerele sunt abuzate sexual. Peste 800 de cetateni arestati, peste 50 batuti de politie si doi morti in conditii suspecte. Pe scurt, bilantul terorii comuniste instaurate in Basarabia dupa inabusirea protestelor anti-comuniste. Atrocitatile regimului de la Chisinau, condus de Vladimir Voronin, ies la iveala. Din datele ziarelor din Republica Moldova, numarul persoanelor disparute sau arestate se cifreaza la 800, nu 200, cat declara procuratura. Mai mult, pe internet, au inceput sa apara marturii ale unor parinti care sustin ca fetele lor se afla in soc, dupa ce au fost abuzate sexual. Publicatia basarabeana „Ziarul de Garda” a primit mai multe semnale potrivit carora unele dintre tinerele retinute de politie in timpul protestelor au fost abuzate sexual: ,,tinerele retinute la politie, care au opus rezistenta propunerilor de cooperare, au fost supuse abuzurilor fizice, dar si violentelor sexuale. Acest lucru a fost confirmat de unul dintre lucratorii medicali care a examinat unii dintre tineri pe parcursul acestor zile, in cadrul Comisariatelor de politie”. Bineinteles ca politia a negat existenta unor astfel de cazuri, insa, pe diferite site-uri, au inceput sa curga marturii socante. Pe curaj.net, o femeie sustine ca fiica sa, Angela, se afla in stare de soc, dupa ce a fost violata de un individ care vorbea limba rusa. Odata cu tavalugul arestarilor si abuzurilor, au aparut si dovezi ale crimelor comuniste. Valeriu Boboc, unul dintre protestatarii retinuti, a murit in arestul politiei. Desi tanarul avea vanatai la cap si ceafa si o coasta fracturata, procurorii au sustinut ca acesta a fost intoxicat cu o substanta necunoscuta. Numai ca, la scurt timp, a aparut un caz similar. Publicatia ,,Jurnal de Chisinau” scrie ca, in noaptea de 7 aprilie, in curtea Spitalului de Urgenta din capitala a fost aruncat cadavrul tanarului Ion Tabuleac. Acesta avea coastele rupte, rani adanci in regiunea tamplelor si un picior fracturat. Corpul neinsufletit al tanarului de 22 de ani a fost aruncat dintr-o masina alba, marca Niva, apartinand Ministerului Afacerilor Interne, sustin martorii, citati de ,,Jurnal de Chisinau”. Insa parintii tanarului au fost anuntati ca fiul lor a murit... electrocutat. La inceputul saptamanii trecute, primarul liberal de Chisinau, Dorin Chirtoaca, a lansat un apel impotriva incalcarii flagrante a drepturilor omului in Republica Moldova, in care se arata ca: ,,Politia intervine in forta, rapeste persoane din strada, licee, universitati, camine studentesti, inclusiv din preajma bisericii (ex: cazul Alexandru Gritcu), dupa slujba de Paste (Pastele Catolic). Procedura de retinere nu este respectata. Cei arestati, baieti sau fete, sunt batuti cu cruzime, supusi unui tratament inuman si degradant. Sunt inregistrate cazuri de tortura, este atestat un caz de deces. Unele arestari nu sunt declarate. Pana in prezent, sunt parinti care nu-si gasesc copiii si nu pot obtine informatii despre locul aflarii lor. Cei care au fost eliberati marturisesc ca cetatenii retinuti sunt tinuti in conditii mizerabile (15-20 de persoane in 10 metri patrati), batuti cu bestialitate si impusi sa semneze declaratii false. Procesele de judecata au loc direct in comisariatele de politie, fara drept la aparare sau asigurat sumar. Accesul in locurile de detentie este ingradit in totalitate, inclusiv pentru avocati sau pentru organizatii de protectie a drepturilor omului. Accesul a fost refuzat inclusiv pentru primarul Chisinaului, desi acesta a insistat de mai multe ori. Dispunem de informatii ca, pentru a ascunde maltratarea tinerilor, acestia sunt luati din municipiul Chisinau si dusi in comisariate raionale de politie (ex: Vulcanesti, Taraclia) sau spre destinatii necunoscute”. Teroarea din Basarabia a generat actiuni de protest si in Romania. Grupul de Actiune ,,Noii Golani” a organizat, saptamana trecuta, inca o actiune de protest impotriva terorii instaurate de comunistii de la Chisinau. Intre timp, se asteapta ca UE sa trimita o misiune de investigare a evenimentelor din capitala Moldovei, dupa ce OSCE s-a spalat pe maini. Marturia unui abuzat ,,M-au dus la comisariatul de poltie Buicani, acolo m-au intrebat unde am fost retinut si tot erau tipi care ma amenintau ca ma vor rupe in batai. Mi-au spus ca voi fi luni judecat, pe Administrativ, art. 176, si m-au dus in celula. Mai erau doi baieti care au fost la proteste, unul pentru ca a luat un radio cu CD-uri, iar celalalt pentru participare la proteste. El a fost batut foarte tare de vreo trei ori, venea cate un tip pe care-l mancau pumnii si, ca sa-si descarce nervii, il batea pe el. L-au fortat, prin maltratari, sa scrie ca a venit la proteste fiind platit de catre Filat, cu 100 de lei. Nu-i dadeau voie sa sune acasa, sa spuna unde se afla, se simtea foarte rau si a dorit sa cheme salvarea, dar politistii nu i-au dat voie. Celalalt baiat a povestit ca la CPZ (in limba rusa) sunt foarte multi protestari, aproape 1.000. Ca sunt tinuti cate 20 si mai multi intr-o camera mica. Erau si doua fete, care au fost batute mai ceva decat baietii, cu scuturile si picioarele. Le puneau sa tina scutul in mana si, pe urma, vreo 5-6 politisti dadeau cu piciorul in scut. Noaptea, ii urcau cate 12-15 in Geep-urile (Jeep, n. red.) de tipul celora care au fost in PMAN, cand au fost primele arestari, si-i duc la Taraclia. Cei retinuti au mai povestit ca o fata era sa cada dintr-un Geep si un baiat dintre protestatari a apucat s-o ridice, un politist a vazut asta, s-a apropiat si a lovit-o foarte puternic peste spate cu scutul”, povesteste, pe curaj.net, Alexandru, un tanar retinut de politisti in urma protestelor. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.