Tomograful lui Sabin / Vizuina viziunii

...Experiment! Se iau două grupuri de indivizi şi li se aplică un test pe calculator. Primului grup. se dă un test corect, coerent, logic, răspunsurile fiind evidenţiate prin bifare. Celuilalt grup. se aplică un test cu structură aleatorie, haotică, rezultatele neţinând seama de vreo regulă sau logică anume. În acest al doilea grup, gradul de frustrare a indivizilor va creşte pe măsură ce avansează testul.

Într-o a doua etapă, celor două grupuri le este prezentat un ecran perfect alb. Întrebaţi dacă identifică forme pe acesta, cei din primul grup vor răspunde în proporţie de 100% „NU”, pe când al doilea grup (frustraţii) vor răspunde în totalitate că identifică diferite forme. Concluzia experimentului este că omul, în momentul în care nu mai deţine controlul sau nu poate să-şi explice ceva, inventează. Mintea umană e incapabilă să lase lucrurile neexplicate în vreun fel. Acesta este mecanismul prin care ia naştere credinţa, în mod similar putând fi explicat mecanismul prin care mintea identifică conspiraţii, chiar şi atunci când ceea ce vedem este realitatea pură.

Lăcomia, ca rezultantă a piramidei nevoilor de mai mult, a fost tot timpul ecranul gol ce stătea în faţa ochilor celor frustraţi. Frustraţi pentru că nu mai aveau bani de rate la credite, nu mai aveau case, loc de muncă, certitudinea zilei de mâine, în definitiv, nu mai aveau control asupra propriei vieţi şi nici măcar aparenţa acestuia. Lăcomia purta guler alb de bancher, dar aceeaşi lăcomie stătea şi la cozi la credite cu oamenii de rând pentru lucruri pe care aceştia nu şi le permiteau.

Un salariu eligibil pentru credit şi altul care aproape-aproape se încadra, însemnau, de cele mai multe ori, în primă fază, două credite acordate, după care, dacă salariul mai mic nu-şi plătea rata, cele două credite deveneau unul în derulare şi unul neperformant. Mai departe, creditul rămas în derulare prelua o parte din costul celui neperformant prin tot felul de comisioane şi devenea la rându-i neperformant prin creşterea neprevăzută. Şi uite-aşa, două salarii duceau la două credite şi, în final, la o pierdere pentru bancă şi la două case în curs de evacuare, dacă erau credite imobiliare.

Aşadar, păpuşarii din spatele păpuşarilor există de cele mai multe ori doar în mintea celor evacuaţi. Câte un hipiot întârziat mai apare din neant şi ne explică despre deşertăciunea unei economii pe bază de bani şi cum ar trebui să ne orientăm de fapt spre una pe bază de resurse. În mintea unui asemenea guru, toţi ar trebui să purtăm la noi un sac de cărbuni, unul de fasole şi trei de cartofi pentru a achiziţiona ultimul Iphone. Oare cine va mai mătura strada, cine va mai vidanja Vama Veche, cine va prinde câinii vagabonzi, dacă toţi am fi o mare de oameni încolonaţi la împărţirea echidistantă a resurselor? Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar dori ca resursă ŞEFIA? De fapt, nu toată lumea, dar românii cu siguranţă, pentru că toţi ne visăm şefi. Aşadar, vom crede întotdeauna în conspiraţii, e în natura noastră şi doar aşa vom putea accepta că lui X a început să-i crească creier, iar Y s-a înroşit de ruşine când a fost prins cu minciuna...