• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 17 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 11 Februarie , 2013

Tomograful lui Sabin / Virtuozitate

„... Arthur Schnitzler, unul dintre poeţii celebri ai Austriei, contemporan cu Sigmund Freud, spunea că singurele 3 virtuţi care contează în viaţa unui om sunt: obiectivitatea, responsabilitatea şi curajul. Obiectivitatea îţi dă puterea să înţelegi lumea într-un stil propriu şi proaspăt.

A privi lucrurile obiectiv înseamnă a le lua aşa cum sunt, nu aşa cum vrei tu să fie. Asta nu înseamnă să ignori ceea ce crezi, ci mai curând să realizezi că ceea ce crezi nu este neapărat adevărul însuşi, ci modul tău de a privi lumea.

Responsabilitatea este abilitatea de a reacţiona la ceea ce ni se întâmplă. Oamenii responsabili sunt cei care îşi asumă consecinţele acţiunilor lor.

Responsabilitatea este cea mai importantă marcă a maturităţii unui om. Copiii mici nu sunt responsabili că fac în pantaloni sau că reproduc ceea ce au auzit de la oamenii mari, dar adulţii sunt responsabili pentru educaţia copiilor lor. Copiii au însă ceva ce majoritatea adulţilor pierd cu vârsta: curajul. Acesta nu este absenţa fricii ci mai curând depăşirea ei, cu un anumit scop. Copiii sunt în general curajoşi, dar nu au suficientă responsabilitate asumată pentru acţiunile lor.

Curajul fără responsabilitate este inconştienţă, iar responsabilitatea fără curaj este îmbătrânire prematură.

Curajul e o expresie a vitalităţii deci: priviţi obiectiv realitatea, ce este posibil şi ce vă doriţi, asumaţi-vă responsabil o acţiune înspre rezultatul dorit, acţionaţi cu curaj până când rezultatul vă mulţumeşte… iar dacă vreţi să vă simţiţi vii şi veseli ca nişte copii, din când în când urmaţi calea inversă: acţionaţi cu curaj,asumaţi-vă rezultatul acţiunilor vostre şi priviţi obiectiv cum s-a modificat realitatea. Veţi constata în cele mai multe cazuri că aţi învăţat ceva nou şi util, fără ca pământul să se oprească în loc. Încercaţi?...”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.