Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Tomograful lui Sabin / Vin alegerile.
Vin alegerile. Data trecută aţi dedus că este vorba despre ceva ştiinţific... Vom continua în acelaşi ton, ajutaţi de acelaşi autor, care ne îndulceşte cu:
Mura 1 : Conspiraţia
…„În lucrarea sa „Mituri şi mitologii politice”, Raoul G. Prardet identifică patru mituri fundamentale, de care orice discurs politic, din orice zonă geografică şi istorică poate dispune, pentru că există o mare capacitate mobilizatoare a mitului, născut dintr-o realitate politică fracturală, produs al realităţii sociale şi producător de realitate socială”.
Bulversările politice din ultimele două secole ale istoriei europene au fost însoţite de o uimitoare efervescenţă mitologică, denunţarea unei conspiraţii malefice tinzând să supună popoarele forţelor obscure şi perverse; imaginea unei vârste de aur pierdute, a cărei fericire se cuvine să o regăsim sau ale unei Revoluţii salvatoare ce ar permite umanităţii să intre în ultima fază a istoriei sale şi i-ar asigura pentru totdeauna domnia dreptăţii, apelul la stăpânul salvator, restaurator al ordinii sau izvoditor al unei mari varietăţi colective... Mitul Salvatorului, al conducătorului providenţial apare întotdeauna asociat simbolurilor purificării: eroul care mântuie, cel care eliberează, zdrobeşte răul. El este întotdeauna asociat luminii: aurul, soarele urcând pe cer, strălucirea privirii, dar şi verticalităţii: spada, sceptrul, arborele secular, muntele. De asemenea, motivul conspiraţiei malefice va fi pus întotdeauna în relaţie cu o solistică a murdăriei, este asimilat animalelor respingătoare, se târăşte, se furişează, răspândeşte otravă. Mitologia complotului are în centrul ei imaginea înspăimântătoare a „Organizaţiei”.
Însuşirea ei princeps este secretul. Complicii sunt legaţi prin jurământul tăcerii şi o pedeapsă cumplită îi va lovi dacă vor trăda. De exemplu: după mai multe săptămâni de criză politică cauzată de refuzul lui X de a demisiona din funcţia de ministru al Apărării, o parte a presei a explicat toată această situaţie prin faptul că X ar fi fost mason. Oricare ar fi natura şi motivaţia aparentă a conspiraţiei: complotul iezuit sau masonic, complotul vânzărilor de arme sau al savanţilor lumii, pentru cei ce o conduc ea înseamnă satisfacerea unei nepotolite voinţe de putere, împlinirea visului unificării lumii sub aceeaşi deplină autoritate. Oricare ar fi denumirea, natura sau motivaţia conspiraţiei, ea se înscrie într-un climat psihologic şi social de nesiguranţă, frică şi angoasă.
O particularitate incontestabilă şi aproape exclusivă a discursului politic specific crizelor de orice natură este diversiunea. Mecanismul acesteia este uşor de redat, însă punerea ei în aplicare presupune antrenarea a numeroşi factori. Se construieşte un discurs amplu, agresiv, incriminant la adresa cuiva, acest discurs (de obicei anonim) este preluat şi amplificat de mass-media, născându-se curente pro sau contra ”…