Tomograful lui Sabin / Uman

Nu este evident că suntem predispuși să facem aceleași greșeli și să luăm aceleași decizii discutabile pentru că nu suntem raționali, iar mulți suntem chiar proști de-a binelea? Acest su­biect infinit de vast, nebulos și tenebros al prostiei, ar trebui tratat separat și cu maximă seriozitate de antropologi.
În mare, luăm fie decizii exclusiv pe baze emoționale, fie mecanicist, convinși doar de adevărurile și valorile noastre, orbi la orice alternative. De multe ori, un asemenea comportament este etichetat de cei ce chibițează pe margine și au pretenția că sunt intelectuali, ca fiind autodistructiv și irațional adică prostesc, dar nu cred că există persoană, în întreaga istorie a speciei, care să nu se fi manifestat irațional / prostește, la un moment dat.
La unii au fost momente mai rare și mai scurte dar la alții, tot mai mulți, a devenit un pattern comportamental, un mod de viață și relaționare. Iar sufi­ciența intelectualilor de a susține chiar și idei neverificate, lipsite de fundament, refuzând aprioric conceptele noi, atestă că prostia nu este doar apanajul celor etichetați ca tembeli.

Luăm decizii pripite, negândite, fără evaluarea consecințelor, pe baza unor informații adeseori superficiale și in­complete, pervertite și acestea de efec­tele de halou sau de spiritul de turmă, pe care, majoritatea dintre noi, nu avem curajul să le abandonăm. Ne gân­dim prea mult la precedente, răsucim informațiile obiective în așa fel încât să ne fie cât mai convenabile, amestecăm, la modul oportunist, cau­zele și efectele acestora pentru a putea manipula corelațiile.
De multe ori, nu evaluăm corect  contextul, atunci când judecăm ceva sau pe cineva, probabil pentru ca mințile noastre să poată arhiva cât mai rapid o problemă ce nu ne aparține. Avem prea multă încredere în ceea ce știm sau facem deja, avem prea multe idei pre­concepute deci, adevărul este ex­clu­siv cel al convingerilor noastre.

Creierul nostru cel fragil este făcut să se comporte  onorabil  doar într-un ambient relativ stabil, orice suprasoli­citare, putându-l trimite în ceață, iar pe noi, pe arătură. Suntem capabili, uneori, de lucruri incredibile doar pentru a ne impune punctul de vedere, luăm decizii la plezneală, gândim exclusiv pe termen scurt sau conjunctural, nu avem grijă la moralitate, nu ținem seama de vechile noastre greșeli și nici de ale altora, ne limităm de prea multe ori la interesele proprii.
Decât să ne forțăm mereu să facem bine, chiar ostentativ, ar fi mult mai sim­plu să nu facem rău.