Tomograful lui Sabin / Ţară de glorii

Povestea cu „drobul de sare” este mai actuală ca niciodată, oricum ea este arhetipală şi reflectă perfect înclinarea noastră istorică spre isterie şi fatalism. Dar nu este o „calitate” singulară, ci are un moţ de fudulie care se asortează organoleptic cu întregul actualizat mereu la tendinţele vestice, bineînţeles cu o notă groasă, onctuoasă de culoare maronie autohtonă la care nu mai putem renunţa, chiar dacă nu miroase a orice fel de „...Dream” sau orice fel de „...Rêve” şi care este aruncată cu găleata, nivelată cu bidineaua şi finisată cu şpaclul, repede, repede până nu este furată.

„Nuplecabilitatea” este principala forţă care ne animă atât aici, pe plaiuri mioritice, cât şi oriunde altundeva în lumea asta mare, unde ne duce Aghiuţă... Doar şi pentru noi „ubi bene...”!

De la efortul autohton al rumegării permanente a seminţelor şi şirotării numeroaselor soiuri de bere care îşi pierd obârşiile mincinoase în zbuciumata istorie dacică până la activităţile intelectuale moderne cum ar fi fotbalul, bingo, procurarea diplomelor de orice fel şi prin orice mijloace, talentul pentru politica originală, făcută pe sponci, miştocăreala în văzul lumii întregi, conducerea ţării şi împărţirea dreptăţii prin televiziune, reclamele superintelectuale în care se scuipă educativ în chiuvetă, talk show-urile interminabile cu poalele ridicate şi topoarele pe masă, toate acestea sunt predictibile manifestări ale omului de tip nou, reşapat, incult şi amoral, capabil de orice tip de contorsionism pentru a-şi atinge scopurile, inclusiv să se pupe singur în dos.

Unii cu câte două licenţe, masterate, doctorate, sunt şomeri, iar foşti şoferi de „şefi” ajung să conducă instituţii superspecializate...

Parcă niciodată gunoiul nu a fost atât de gros şi greţos, tristeţea atât de amarnică şi speranţa atât de mică...