Tomograful lui Sabin / Still got the blues...

Nu mai este Garry Moore. Sufletul sau zbuciumat s-a dus sa isi caute linistea. Muzica sa unica, inconfundabila, ne-a adus multora visele mai aproape, ne-a umplut piepturile cu zbor de fluturi melancolici, ne-a facut mai buni si poate mai iubitori. L-am ascultat cu placere de-a lungul multor ani si am sesizat cum, odata cu intelepciunea varstei piesele sale au devenit mai diafane, dar mai elaborate, fara a-si pierde din forta de penetrare a simturilor chiar daca decibelii erau mai putini, iar agresivitatea mult mai...catifelata. Mi-am daruit putin timp sa ma gandesc doar la el si nu puteam face asta decat apeland tot la muzica. Am petrecut mai multe ore cautand solisti si piese care sa-mi creeze atmosfera necesara: Roy Buchanan –„Wayfairing pillgrim”; Miles Davies –„ Blue in green „; Coleman Hawkins – „ Smoke gets in your eyes „; Roy Hargrove – „I’m glad there is you „; Lester Young – „ Stardust„...si multi altii. Am pus unul langa altul mai mult de 150 de cantece linistite pe care le voi reasculta cu placere atunci cand voi simti nevoia de ele. La sfarsitul celor 3 ore de cautari si auditie la casti nu eram trist pentru ca muzica nu are niciodata acest efect asupra mea. M-am simtit extrem de viu si plin de speranta dupa infuzia de frumusete si sinceritate artistica. Unii proiecteaza avioane, altii descopera dinozauri, altii picteaza, altii fac paine iar altii...canta. Este loc pentru toti, de fapt pentru FIECARE, dar daca vrem sa fim observati si auziti cred ca trebuie sa ne daruim total, sa stoarcem ce e mai bun in noi. Abia atunci inevitabilul sfarsit nu va aduce uitarea, ci va deschide calea spre nemurire. Trebuie sa fie minunat sa reusesti sa faci cat mai multi pasi pe aceasta cale atat timp cat o poti inca vedea si simti sub picioare. Sabin NEMES BOTA