Tomograful lui Sabin / Sisif

„Zeii l-au osândit pe Sisif să împingă fără încetare bolovanul spre vârful muntelui, acesta scăpându-i de fiecare dată la vale. Cu siguranţă că zeii s-au gândit că nu există pedeapsă mai crâncenă decât munca inutilă şi lipsită de speranţă”… Aşa începe faimosul eseu al lui Albert Camus, „Mitul lui Sisif”.

Eternitatea pedepsei acestuia şi repetarea nesfârşită a torturii diabolice la care a fost condamnat fac ca destinul său tragic să fie aparent în acord cu modul hedonist în care şi-a condus viaţa. Penitenţa sa este însă un triumf. După Camus, Sisif a fost cel mai înţelept şi mai prudent dintre muritori. A iubit viaţa şi şi-a dorit să se bucure de ea cât mai mult, fiind capabil de orice pentru a-şi împlini acest vis. Existenţa noastră este o astfel de succesiune de eforturi pe care nu le putem evita pentru că ele ne sunt pedeapsa şi apar mereu, mereu fără a se termina vreodată în timpul în care licărim şi poate contăm ca părticică a nemărginirii universului. Dar nu există soartă care să nu poată fi surmontată prin voinţă.

De fiecare dată când coboară după piatră şi o apucă pentru a-şi relua urcuşul, Sisif este din nou în control, iar zeii care l-au împovărat cu blestemul încetează să mai conteze. El ar fi oricând capabil să-şi finalizeze munca, iar lupta aceasta de a lua mereu de la capăt drumul spre înălţimi este arhisuficientă pentru a-i umple inima de bărbat.

Trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit deoarece fiecare pas înainte este un triumf asupra propriei slăbiciuni, asupra zeilor şi chiar asupra trecutului său împovărat de nereuşite.

Mitul lui Sisif este atât de tragic, mai ales din cauza naturii sale fizice extrem de palpabile, a chinului lipsit de orice echivoc, de orice jumătăţi de măsură. Speculaţiile intelectuale sunt aici prea indefinite,prea abstracte pentru a putea face faţă încărcăturii simbolistice. Dar când piatra atinge vârful muntelui... piatra atinge vârful muntelui, deci scopul a fost atins şi chiar dacă Hades o rostogoleşte mereu la vale, un alt drum spre vârf va fi o ALTĂ încercare şi nu continuarea unui chin fără sfârşit. Sisif este fericit pentru că puterea sa fizică şi intelectuală îl ajută să depăşească toate adversităţile.

Este un exemplu arhetipal de moralitate în exercitarea liberului arbitru.

Deci a fi un Sisif nu înseamnă a lucra la „Cooperativa munca în zadar” ci a face un pas pe calea maturizării umane.