Tomograful lui Sabin / Senzorul pulsoximetrului

Eram în ATI 4 copii: o fată de 9 ani, brunetă cu ochii verzi, operată pe cord, de o politeţe incredibilă, care, de câte ori te uitai spre ea îţi zâmbea, un băiat tot de 9 ani, operat şi el, ce voia să acapareze toată atenţia doar pentru sine şi pe care, când l-am auzit plângându-se că pe el nu îl înţelege nimeni îmi venea să merg şi să încerc să îl educ în orice mod că cel mai important cuvânt în orice limbă este TE ROG... mai eram eu, dar mai ales Ştefan cel mic, de un an şi un pic, căruia medicii şi restul personalului îi făceau în fiecare clipă câte ceva, care avea ca talisman o mănuşă chirurgicală albă, umflată şi desenată cu carioca, dar o avea pe mama lângă el, câteva minute la fiecare oră... 4 amărâţi din care ieşeau tuburi şi care mai aveau ceva foarte important în comun: pe vârful arătătorului fiecăruia era pus senzorul pulsoximetrului ce lumina permanent roşiatic ca atunci când E.T. spunea:VREAU ACASĂ...

 

Prezent! Baia Mare la început de Martie. E frig, mai ales noaptea. Soarele cu dinţi nu i-a alungat pe vânzătorii de flori. Se spune că a venit primăvara! Nu ştim, că nu mai este mirosul de primăvară, nu prea mai miroase a nimic. Unii încearcă să ne regionalizeze, alţii ne scot sau ne bagă în Schengen, suntem jucăria perfectă în mâinile celor care dau mai mult. În rest… A! Am uitat. Au început manifestările dedicate Centenarului Vida Gheza. Au fost în Baia Mare academicianul Marius Porumb şi soţia, doi apropiaţi de-ai tăi de care ne-ai povestit prin ianuarie.

Prietene, aşteptăm cu nerăbdare să vii acasă, pentru ca rutina să fie în întregul ei.

 

P.S. Iar celorlalţi, „amărâţilor”, de acolo, le dorim de asemenea, multă sănătate.

La primele ore ale dimineţii friguroase de primăvară neştiută, redacţia mică, dar inimoasă a GAZETEI de Maramureş. Baia Mare cea mică!