Tomograful lui Sabin / Viziune

„...Mă simt prinsă în mrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzăpezite iarna, prin adierea florilor de primăvară, cu aerul ei de fecioară adormită de bogăţia verii şi dezmierdată de o bătrână toamnă târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivată cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtăm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parcă prin vene, deşi glasul biroului şi ora 7 pândesc perfid…

De undeva, din inima ţării, se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uită să trăiască, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau păreri tardive, puse faţă în faţă cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilităţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul că pentru clasa politică suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, că noi deşi nu avem suficiente case... construim monumente, că bunele maniere par a se găsi la intelectuali sau în aparenţă la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni că la capătul sărăciei se află viaţa, clubul, luxul.

Cumplit este faptul că fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o întreagă naţiune ce ne căutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţă care să nu se transforme în tipul de hrană fără condiment. Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi, redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pământ...” - Camelia -17 ani.