Tomograful lui Sabin / Prietenie

V-ati gandit vreodata cum v-ati ales prietenii sau cum v-au ales ei pe voi? Pe ce… criterii? A fost o alegere bazata pe instinct? Pe interese sau preocupari? Pe ceea ce aveti in comun sau pe ceea ce va diferentiaza ca personalitate? Tocmai vorbeam la telefon cu o PRIETENA si am ajuns la concluzia ca ceea ce avem in comun cunoastem deja, deci trebuie sa fie ceea ce ne deosebeste, insa pe fondul unor valori de viata impartasite. Amici avem cu nemiluita dar, daca stati sa va ganditi putin si sincer, veti ajunge la concluzia ca prietenii nu sunt foarte multi si de aceea trebuie pretuiti. Un prieten este umarul pe care plangi, trenul care te asteapta, oaza din desert, podul peste prapastie, oglinda curata... Este deopotriva centaurul mentor, dar si adolescentul cu calcai vulnerabil, apa si foc si aer si pamant... In studentie mergeam la Petre, in casa cu camere uriase, cu dulapuri intesate de hainele de la 1930 ale bunicilor, stateam fiecare intr-un fotoliu cum nu se mai fac acum, cu cate un roman in mana, ascultam Alan Parson’s Project ore in sir, fara sa scoatem un cuvant, fiecare cu gandurile lui, cu visele lui si era perfect. Adevarat este proverbul: spune-mi cu cine esti prieten ca sa iti spun cine esti. Prietenii ne fac sa ne cunoastem mai bine si intotdeauna ne cresc „valoarea”. Pe langa ceea ce facem singuri cu viata noastra, prietenii vin de buna voie sa ii dea o culoare aparte, ne fac sa uitam de curgerea timpului, ne ajuta sa trecem mai usor peste clipele grele, sa savuram mai plenar clipele frumoase. Dupa ce ai primit-o, pe merit, prietenia e neconditionata, se daruieste cu totul fara intrebari si fara a cere recompense, ori recunoastere. E discreta si sincera, e calda si ocrotitoare... Sabin Nemes BOTA