Tomograful lui Sabin / Piticot

Cei care ati avut parte si de... celelalte vremuri va aduceti cu siguranta aminte de jocul acela cu pioni colorati de plastic, un carton cu buline si un zar. Era extrem de simplu si il foloseam ca mic copil doar in zilele ploioase, cand nu puteam bate mingea afara sau nu puteam lua la pas cu gasca dealurile de langa oras, ori cand eram pedepsit sa stau in casa. In acelasi timp, copiii de altundeva jucau Monopoly si invatau abc-ul afacerilor, se bucurau de partea cu castigurile, acceptau partea cu pierderile si incercau mereu sa gaseasca solutii, sa gandeasca, sa isi faca planuri. Deh, alta societate, alte valori alte mentalitati. Tin foarte bine minte insa ce ma enerva ingrozitor la Piticot: nu puteai termina jocul daca zarul nu iti arata numarul exact de casute ramase de parcurs. Daca dadeai mai mult... Inapoi la prima casuta. Un joc bun doar pentru coordonarea si exactitatea miscarilor la cei mici, dar fara niciun fel de elemente logice, doar hazard si speranta incrancenata pusa in zarul rostogolit. Aveam multe alte jocuri pentru stat in casa, unele chiar foarte interesante si captivante… aveam sahul, dar aveam si momente de masochism in care voiam Piticot, dupa ce ma saturam sa citesc tot ce imi cadea in mana. Jocurile copilariei au ramas in urma, unora le par desuete, pentru mine au fost cele mai potrivite acelor vremuri. In ultimii 20 de ani am avut de mai multe ori impresia ca sunt o piesa pe tabla de joc si trebuie sa revin mereu la start, dar nu tin minte daca EU am dat cu zarul. Unii veti spune ca e acelasi lucru cu mitul lui Sisif, dar nu pot fi de acord. Sisif nu a ajuns niciodata cu bolovanul pe varful muntelui, pe cand la Piticot mai si castigam. Mai cu noroc, mai cu iuteala de mana. Sabin Nemes BOTA