Tomograful lui Sabin / Ombilic

Te doare genunchiul. Ortopedul cere radiografie şi RMN şi apoi îţi spune că nu eşti de operat şi te trimite la reumatolog. Acesta mai cere nişte analize, te consultă şi spune că nu ai nicio boală inflamatorie sistemică aşa că te trimite la psihiatru. Acesta din urmă se prinde repede că nu „eşti cu capul”… mai mult decât alţii, aşa că te trimite la fizio/kinetoterapeut.

Fiecare dintre specialişti şi-a făcut treaba cu probitate şi profesionalism, dar pacientul a devenit titirez, un titirez hăituit, frustrat şi poate falit.

Ce relaţie calitativă şi cantitativă trebuie să existe între percepţia medicului şi cea a pacientului despre boală?

Între înţelegerea ştiinţifică a acesteia şi fenomenul subiectiv de a fi bolnav, de a se simţi rău?

Conceptul de „medicină centrată pe pacient” este noul refren al unui cântec vechi. Ca formă de practică medicală încearcă să canalizeze atenţia spre nevoile şi grijile pacientului, iar ca slogan retoric vrea să se situeze în antiteză cu filosofia organizaţională ce are în centru medicul şi care a trezit de-a lungul timpului suspiciuni din punct de vedere etic, economic şi multe altele. Jalon al acestei schimbări de paradigmă a fost propunerea lui Engel pentru un model biopsihosocial care să ţină seama atât de pacient, cât şi de contextul său existenţial şi de sistemul complementar desemnat de societate pentru a negocia cu efectele disruptive ale bolilor. Solicitările tot mai vehemente de „calitate şi securitate” în serviciile de sănătate au readus în centrul atenţiei pacientul, chiar dacă eforturile de obţinere a unor rezultate palpabile au însemnat şi reducerea autonomiei medicului.

Această tendinţă a fost congruentă cu noul concept de abordare a pacientului ca un consumator de servicii medicale într-o piaţă plină de oferte. În acest context, extrapolarea regulilor pieţei libere a dus la apariţia unor noi priorităţi şi obiective: satisfacţia consumatorului, ofertă competitivă şi cât mai generoasă, accesul larg la aceste bunuri şi servicii. Temele complementare sunt reprezentate de informare şi reclamă, stimularea cererii şi dorinţei, marketing, branding, estimarea valorilor etc.

În ultimă instanţă conceptul de medicină centrată pe pacient este o metaforă mai ales deoarece contrastează cu cel de medicină centrată pe doctor şi vrea să înlocuiască un univers Ptolemeic ce se învârte în jurul medicului cu o galaxie Coperniciană ce se roteşte în jurul pacientului. Singura imperfecţiune a metaforei este dată de faptul că pacientul şi medicul trebuie să coexiste într-o relaţie terapeutică, socială şi economică. Este ca helixul ADN sau, mai aproape de realitate, ca cei doi şerpi ai caduceului…