Tomograful lui Sabin / Moşule

...„Pneuma akatharton”  înseamnă în limba greacă „suflet lipsit sau incapabil de catharsis, suflet impur, umbrit”... Am perceput întotdeauna cu extrem de  multă durere formularea aceasta, dar nu pentru purtătorul stigmatului care, de cele mai multe ori nu este conştient de infirmitatea sa, ci pentru cei din jur care văd fără a putea ajuta.

Cred că este îngrozitor să nu vezi, să nu accepţi, să nu doreşti  să bei din niciunul dintre nenumăratele  izvoare de bine şi de frumos ce ne scaldă existenţa. Deşi unii încearcă pe toate căile să facă diferenţa între o aşa-zisă inabilitatea afectivă, răutate, amoralitate, personalitate diabolică... în ultimă instanţă TOTUL se reduce la existenţa sau lipsa unor virtuţi cum sunt: empatia, curajul, tenacitatea, onestitatea, loialitatea, bunele moravuri şi buna credinţă...

Caracterul moral este, în  mod esenţial, ansamblul de calităţi ce ne permite să distingem indivizii aparţinând unui grup între ei, la nivel comportamental şi cultural. Este dispoziţia de a manifesta şi exprima arhetipuri funcţionale consistente şi persistente într-o mare varietate de situaţii.

Nu vreau să vorbesc acum despre cauzele biologice, psihologice, sociale, educaţionale, culturale care privează unele minţi şi suflete de expansiune, ci despre normalitate. Unora, normalitatea lipsită de fiorul adrenalinei li se pare plictisitoare, dar în ea există, pentru orice om curios sau doritor de cunoaştere, acele repere posesoare şi practicante ale caracterului moral.

Deşi nu are legătură cu numărul anilor sau culoarea părului, m-am gândit întotdeauna la aceşti oameni ca la nişte „bătrâni” pentru că, în mintea mea, pentru a ajunge la o asemenea şlefuire, trebuie să lucrezi cu tine însuţi ani mulţi, aşa ca Moşu’ Pittiş... Sunt de acord cu adagiul Cid-ului dar, este numai o excepţie ce trebuie serios confirmată. Am fost întotdeauna fascinat de liniştea „bătrânilor”, de felul în care ştiu să folosească perfect atât de puţine cuvinte, de felul în care ştiu să râdă doar cu ochii, am fost fascinat de lumina şi căldura pe care le radiază şi mai ales de felul în care tot acest comportament mă influenţează şi mă schimbă pe mine, felul în care parcă simt că devin mai înţelept şi mai bun şi mai răbdător, felul în care am revelaţia soluţiilor optime la nenumărate probleme existenţiale, felul în care parcă mi se clarifică misterele ce ne înconjoară...

Am stat, ori de câte ori am avut şansa, în preajma lor, an după an şi am pândit firimiturile căzute de la festinurile lor mentale, până când mi-am primit şi eu, uneori, un loc de drept la masă, am stat în tăcere pentru a nu perturba curgerea minunată a lucrurilor până când am avut curajul să pun prima vorbă la ceea ce era de clădit, fără teama dizarmoniei, disonanţei sau a şubrezirii construcţiei...