Tomograful lui Sabin / Mai vreți?

... „Din punct de vedere cognitiv, minciuna nu se opune atât de vehement adevărului precum falsitatea pură. Ea este o formă de adevăr refuzat, trunchiat, greu de crezut în stare brută, sau mai degrabă un adevăr călduţ, afabil, accep­tabil, mascat, aparent inofensiv. Este un adevăr ce-şi face drumul cu greu. În situaţia în care adevărul este prea stânjenitor sau doare, se oferă o replică mai slabă a acestuia, un artefact tămâiat şi tămăduitor.
Se ştie doar că, în multe situaţii, omul fuge de adevărul gol-goluţ. De aceea minciuna este un substitut ocazional, dar necesar,  al adevărului. Uneori, minciuna se naşte în vecinătatea sau prelungirea adevărului, este o față nouă a acestuia, minciuna nu este refractară la adevăr, ea se amestecă cu puţin adevăr pentru a deveni credibilă. Poate fi şi o primă fază  a adevărului, o poartă de intrare şi acceptare a lui.

Cel care minte nu este atât de preocupat de consecvenţa spuselor sale cu realitatea. Puţin importă dacă cele invocate concordă cu faptele. El este interesat de soliditatea emisiunii sale ficţionale. Pri­mează scopul său ascuns, neprobat şi nu conformitatea cu adevărul sau falsul. Atitudinea privitoare la adevăr este diferită dacă ne raportăm la mincinos şi la cel minţit.
Mincinosul nu se sinchiseşte atât de mult de adevăr sau falsitate, ci de grija de a desfăşura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui minţit, pentru a ajunge cât de repede la o ţintă. Minţitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru că se raportează la adevăr, la univocitatea sterilă a acestuia, deci adevărul mai mult îl limitează, îi încurcă mintea decât o limpezeşte. El se centrează mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul său care mai întotdeauna pare impecabil, fiind congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic... și furat de aparenţele şi frumuseţile cons­trucţiei, cel minţit uită  că aceasta foloseşte la ceva.
Minţitul se opreşte la suprafaţa lucru­rilor, la idiosincraziile unei logici abs­trac­te, idealiste pe când mincinosul are priza profunzimilor şi operează după o logică concretă, elastică şi spornică, deci sorţi de izbândă are mincinosul, pentru că el are un referenţial valoric care-l avantajează. Minciuna nu se naşte pe un teren gol. Ea este aşteptată şi adu­lată. Credulii trebuie să-i vină în întâmpinare. Terenul inserţiei ei este de mult pregătit. Se găseşte ceea ce este căutat. De aceea, în actul înşelării se exploa­tea­ză predispoziţia conştientă sau inconş­tientă a auditoriului către minciună.
Într-un fel, receptorii minciunii îşi dau acordul pentru ceea ce urmează să se denatureze. Credibilitatea şi eficienţa minciunii se nasc şi sunt asigurate prin coparticipare, așadar sunt vinovați nu numai cei ce mint, ci şi cei care cred în minciună”...