• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Aprilie , 2010

Tomograful lui Sabin / Mã doareee…!

Imi place sa cred ca sunt extrem de rezistent la durere, la cea fizica, ma refer. Unii ar putea afirma ca sunt un masochist reprimat prin autocenzura, dar cu certitudine se gandesc la altfel de suferinte. Pe scurt, am invatat sa ma controlez. Chiar si ceea ce… „imi scapa” sper ca este in buna masura controlat de subconstient, de educatie, de teama de ridicol si de dorinta de conformare, macar la un minim normativ de convietuire sociala. Dar, uneori, imi vine sa urlu, sa urlu ca un lup, lung si tanguitor, iar apoi sa musc tot ce imi iese in cale. Nu sunt turbat, dar simt pana in ultima celula a fiintei mele ca nu am meritat vremurile de care am parte acum, de care AVEM parte acum, noi astia din piata de desfacere, manelisti, otv-isti, navetisti, liber-schimbisti, spectatori neputinciosi ai propriului nostru marasm, parca gata mereu sa ne inecam chiar si in farfuria cu supa falsa care ne sta in fata. Ce vreau? Sa imi aduca aminte cineva ce e normalitatea, va rog! Sunt plini copacii de omnivore grohaitoare, simt ca nu mai pot sa ma uit la TV fara sa ma intreb daca nu cumva sefii de la stiri sunt obligati sa aiba macar o internare la Balaceanca, sa imi confirme cineva ca genocidul cultural prin media nu exista, ca nu vom ajunge sa schimbam limbajul de lemn cu cel de otel inoxidabil, ca tradarea, impostura, oportunismul sunt inca departe de codul nostru genetic, ca nu toti vrem sa ne imbogatim fara sa muncim si sa furam fara a fi prinsi… Ce vreau? Sa rad din nou cu prietenii mei, sa ma bucur de primavara care vine… sa traiesc. Vreau sa-i vad pe cei din jurul meu fericiti, vreau sa le simt sufletul linistit. Vreau sa ma duc cu placere la serviciu, sa pot face ceea ce ma pasioneaza, sa citesc seara o carte in liniste. Zilele trecute am invartit din nou manivela patefonului de la bunicul si l-am ascultat pe Zavaidoc cantand „sa nu te superi ca te’njur, caci ma injur pe mine”. M-am simtit pentru cateva clipe ca in vremea „cealalta”, cand nu aveam curent, dar aveam sperante uriase. Nu-i asa ca speranta nu moare? Niciodata. Sabin Nemes BOTA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.