Tomograful lui Sabin / Limite

Venind in contact cu situatii deosebite prin care au trecut altii, m-am gandit adeseori care ar fi limita la care as ceda, as renunta la principiile mele si m-as lasa condus exclusiv de insinctul de conservare? Tin minte ca era o noapte de Craciun, in armata, ascultam cu alti doi colegi, intr-un birou, pe un magnetofon Tesla vechi, vechi, muzica inregistrata de la radio Luxemburg si ne simteam liberi, chiar daca nu prea stiam noi ce inseamna cu adevarat asta. A intrat un ofiter de serviciu tanar care, de altfel, nu avea ce cauta acolo, unitatea din care faceam parte avand un statut mai special, si ne-a fugarit pe toti trei in curte, in zapada, proferand amenintari din cele mai ingrozitoare. Ne-a dat ordine dupa ordine, dar niciunul dintre noi nu le-a executat, iar dupa 30 de minute ne-a lasat pur si simplu acolo, in intuneric, si a plecat sa controleze altceva. Dimineata, nimeni nu ne-a spus nimic, nu s-a intamplat nimic. „Capul plecat sabia nu-l taie?”... Un exemplu oarecare. Responsabilitatea nu este apanajul privilegiatilor. Suntem puternici doar daca fiecare dintre noi ne amintim de indatoririle de cetateni, fie ca e vorba de o groapa de pe strada, fie de o minciuna in discursul unui potentat. Nu putem doar sa ne intoarcem capul pretinzand ca nu se intampla nimic atunci cand vedem nedreptate si minciuna si furt. Democratia se castiga, nu se da gratis. Nu ajunge sa constati, fara sa spui si sa faci nimic, nu poti sa cedezi mereu, mereu, fara a-ti face auzita vocea, fara a te lupta pentru viata ta si fericirea ta, pentru viitorul copiilor tai. Iar daca tot crezi ca nu vei obtine nimic, ai macar sansa unor raspunsuri. Despre restul... poate ca fiecare stim cat rezistam la foame, la durere, la teama, la nesomn, la singuratate... Sabin Nemes BOTA