Tomograful lui Sabin / La găina curajoasă

Ar putea fi un nume rezonabil, acceptabil, de cârciumă de ţară sau fost oraş muncitoresc mic, mă gândesc pe undeva pe la sud de Carpaţi, deoarece nu este suficient de poetic pentru a fi folosit la răsărit şi nici destul de băţos pentru Ardeal, deşi s-ar asorta perfect cu piţiana dată pe caiet sau vândută pe post de ambrozie-panaceu universal, de la anestezic până la generatoare de amnezie şi la vopsea de retină roz bonbon.

Aşa s-ar întruni condiţiile minim necesare pentru a pune lumea şi ţara la cale, sterilizând orice temă după ce au fost trecute în revistă politica şi fotbalul, nemaivorbind de oportunitatea de a-i consilia şi susţine exclusiv verbal pe cei veniţi să salveze locul la inundaţii.

Încă una din cele N dovezi că vorbitul este o calitate redutabilă a naţiei. Nu aş vrea să fiu însă greşit înţeles, conţinutul, sensul şi finalitatea  acestei activităţi NU sunt implicite. Vorbitul a devenit reflex, la fel ca respiratul şi instinctiv, la fel ca micţiunea, iar de la explozia telefoniei mobile şi apariţia reţelelor de socializare, raiul s-a mutat pe pământ. Se vorbeşte permanent, oriunde şi orice, dar de comunicat se comunică puţin spre deloc, lucru valabil nu numai la noi, ci în toată lumea, pentru a fi corecţi. Iar când mesajul este cât de cât inteligibil, e vorba aproape sigur de o manipulare. Cine ar fi crezut vreodată, în vremurile aşa-zis „normale”, că poţi face bani vânând pokemoni sau postând selfi-uri cu tine pupându-te singur în...?

Dar astea sunt pentru amatori. În presa independentă, adică aceea care mai poate alege singură de cine să fie plătită, nu se vinde pe bani mărunţi ca o putană de pe variantă, ci se oferă pe bani mulţi, ca o damă de companie, deşi prestaţia este în ultimă instanţă aceeaşi, există suficienţi oameni care şi-au dat seama de puterea cuvântului şi au transformat vorbitul / scrisul într-o afacere profitabilă, indiferent de consecinţe.