• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 16 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 24 Ianuarie , 2014

Tomograful lui Sabin / Jurnal

„...Duminică, 4 octombrie. Azi prăjeam peşte cu uşa deschisă la apartament, ca să nu-mi afum carpetele cu Răpirea din Serai şi trăgeam cu urechea la ştiri. Când colo, ce aud? Marţea viitoare se aduc moaştele Sfintei… aaa… n-am înţeles ce sfântă, dar ideea e că se aduc nişte moaşte la catedrala de pe deal. Doamne, îţi mulţumesc! Or să ne dea sarmale gratis! Trebuie să mă duc!

 

Luni, 5 octombrie. Azi am început un program de tonifiere şi fortifiere în vederea pelerinajului meu de marţi la sarmale, pardon, la moaşte. Trebuie să fiu în cea mai bună formă, să am putere să-i înghiontesc şi să-i împing pe ceilalţi credincioşi care ar putea să-mi stea în cale. Aşa că m-am înscris la sală, la un program de cardio combinat cu tae bo. Instructorul a cam strâmbat din nas când i-am zis că am 68 de ani, dar când i-am ars o palmă prietenească peste spinare, a înţeles că pot face faţă cu brio antrenamentelor.

 

Marţi, 6 octombrie. Azi mi-am cumpărat nişte vitamine Centrum, un tub de unguent anti-artrită şi nişte ciorapi medicinali negri, decenţi. De asemenea, de la magazinul sălii de fitness mi-am luat nişte batoane proteice şi un borcan imens cu praf de proteine. Mai sunt mai puţin de 5 zile până la marele eveniment şi mi-am propus să beau shake-uri de proteine ca să-mi întăresc musculatura. Se anunţă aglomeraţie mare!

 

Miercuri, 7 octombrie. Când am ieşit de la sala de fitness, am văzut pe un stâlp un anunţ pentru cursuri de actorie. Mi-am dat seama că pelerinajul meu va fi televizat şi că trebuie să dau bine pe sticlă, aşa că am sunat şi      m-am programat la o şedinţă. A fost extraordinar! Am învăţat cum să răcnesc convingător „Mi-e rău!... Oameni buni, nu mai împingeţi!”, cum să-mi dau ochii peste cap artistic, cum să leşin şi să cad elegant fără să mă lovesc şi cum să dau interviuri la tv când or să mă întrebe ăia de ce mi s-a făcut rău. Mi-am pregătit şi discursul. „Nu mai există frică de Dumnezeu! Oamenii sunt răi şi m-au împins până am rămas fără aer!”, am exersat să par răvăşită şi cu lacrimi în ochi. O să iasă minunat!...”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.