Tomograful lui Sabin / Învechit

Este o stare ce apare atunci când un obiect, serviciu sau practică nu mai sunt dorite, chiar dacă sunt într-o condiţie perfectă de funcţionare. Apare ori de câte ori există sau SE CREDE că există alternativă de înlocuire, bănuită a fi mult mai avantajoasă în comparaţie cu costurile necesare reparaţiilor sau mentenanţei originalului dar, din percepţia mea asupra celor întâmplate în ultimii 25 de ani, apare tot mai des atunci când raportarea la original nu ne mai este favorabilă şi avem nevoie de fumigene pe care să le camuflăm într-o clamat necesară schimbare de paradigmă.

Dacă în mod natural, învechirea este precedată de un declin gradual al popularităţii, în prezent, aruncarea în derizoriu şi/sau deturnarea atenţiei sunt practici care oferă şi rapiditatea cea mult râvnită procesului ce are ca unic scop uitarea sau, mai degrabă, negarea propriului marasm existenţial şi intelectual. Aşadar, despre oameni se poate afirma că sunt învechiţi sau chiar expiraţi, doctore? Mă întreb ce educaţie şi ce cultură se presupune că stau la temelia construcţiei personalităţii tale.

Cum se numeşte în psihiatrie starea în care singurul mod de a te suporta pe tine însuţi este să te rupi din orice context, să nu te raportezi la  nimeni şi la nimic, să fii convins că lumea începe şi se termină cu tine, că eşti deţinătorul adevărului absolut şi realitatea există doar în bula în care transpiri? Bunica mea spunea: „Fătul meu, graba nu face decât să ne apropie de sfârşitul cel mare, este o rânduială în felul în care curge viaţa şi curg lucrurile şi asta nu este treaba noastră. Treaba noastră este să nu ne irosim clipele care ne-au fost dăruite, să învăţăm cât mai repede să auzim şi să înţelegem ceea ce ascultăm, să vedem şi să înţelegem ceea ce privim, să avem grijă când vorbim şi ce vorbim, fudulia şi invidia sunt păcate mari”...