Tomograful lui Sabin / Hai salut!

În ultimul an m-am confruntat cu câteva situații generatoare de frustrări și disconfort, situații care au implicat, într-un fel sau altul, salutul. Mi-au rămas în minte pentru că au fost momente care au dus la reacții abrupte din partea mea și îmi produc și acum fiori de neplăcere. Știu că în centrul întregului subiect/pretext, stă educația, dar, de la o vârstă, trebuie să ne mai facem și singuri ajustările, să vedem ce ni se cere pentru a fi acceptați, cu drepturi depline, în societate, ce ni se cere pentru a ne fi recunoscută calitatea în relațio­nare și implicit pentru a ajunge acolo unde ni se deschid mai ușor ușile, în spatele cărora visăm să ajungem.
Pe scurt, trebuie să învățăm să ne purtăm, asta în plus față de ceea ce am primit sau nu, în cei exagerat de supralicitați așa-ziși 7 ani de acasă. În viața tribală, oamenii strigau sau își făceau semne pentru a-i feri pe ceilalți de un pericol sau pentru a-i anunța că au găsit hrană. Dar, ca multe lucruri care, la origine au fost vitale, salutul a devenit un simbol. Însă, chiar și astăzi se impune un anume ceremonial, care poate ridica multe probleme.

Să știi să saluți este, într-adevăr, dovada că știi să respecți uzanțele. Salutul este manifestarea primordială de curtoazie cu care întâmpini pe cineva. Deși formulele de salut sunt vechi de când lumea, salutul în sine presupune mimică, o anume poziţie și ținută a corpului, precum și o infinitate de nuanțe care-i modifică sau îi completează sensul. Un simplu salut poate demonstra cuiva, în ce măsură îl stimezi, cu condiția să mai adaugi încă un mic gest. Orice salut este o formă de politețe, dar nu implică același grad de cordialitate. Pentru un adult, salutul nu presupune o manifestare de dragoste, ci este doar un gest de politețe, o convenție socială, pe când, pentru un copil mic, singurul criteriu este acela al simpatiei sau antipatiei.
Mai târziu , sub influența EDUCAȚIEI, el se va convinge singur de cât este de necesar salutul în relațiile cu oamenii. Niciun om nu este atât de neînsemnat încât să nu merite măcar un salut din partea noastră.
Cei care așteaptă cu privirea fixă, cu buzele strânse și cu o grimasă pe față să fie salutați, pentru ca, eventual, să răs­pundă, sunt atât prost crescuți, cât și de rea credință. Se spune că doar snobii pot avea impresia că demnitatea lor e diminuată de un salut politicos. În mintea și sufletul meu știu că nu am greșit procedând așa cum am făcut-o cu cei cu care „am avut treabă” și sunt convins că, într-o situație similară, aș face exact la fel. Totuși, pentru a-mi verifica reacțiile, am decis să studiez câte ceva despre subiect și să îl mai și împărtășesc, poate, poate !...
(va urma)