Tomograful lui Sabin / Gaudeamus

Am sansa ca, de mai multi ani, sa particip la banchetul claselor a XII-a ale celui mai special liceu al urbei. Exista diferente sensibile de la an la an, dar progresul este de necontestat. Tinerii absolventi, mai putini baieti si mai multe fete, sunt absolut unici. Baietii, majoritatea baieti-copii si rar de tot cate un baiat-aproape barbat, fetele cu o feminitate cruda, dar autoreprimata de dragul ultimelor clipe de copilarie, unele zane, altele fluturi, altele gazele, altele sirene, unele lebede albe, altele lebede negre, unele deja vedete si aproape de fiecare data cate o ratusca aparent urata… Toti cu un gen de siguranta nonsalanta in priviri care parca spune: acum, toata lumea e a mea. E dreptul lor incontestabil si ar fi o greseala uriasa sa le spuna cineva acum ca nu ajunge sa vrei, mai trebuie sa si poti. Au suficienta vreme sa descopere singuri acest adevar initiatic, de cele mai multe ori dureros. Privindu-i, devine evident ca merita toata libertatea castigata cu atata suferinta si sange, ca merita sa-i lasam sa zboare, dar cu bratul parintesc gata sa-i sprijine la orice poticnire. Sunt frumosi, dar sunt atat de vulnerabili. Va indemn, stimati parinti, sa va uitati la ei cu drag si speranta, sa-i lasati sa isi urmeze visele, sa simta ca le sunteti aproape ori de cate ori va fi nevoie. Noi stim ca urmeaza bac-ul, apoi tristetea despartirii de liceu, de colegi, de o viata de cele mai multe ori fara griji, sau dificultatea alegerii unui inceput de drum, emotiile admiterii la facultate, primele spaime pe uriasa scena a vietii, primele decizii de om care trebuie sa se maturizeze si nu prea vrea. Iar noi, ca parinti, trebuie sa fim radacinile lor, sa fim oglinda lor, sa fim prietenii lor, sa le tinem, cu orice pret, vie flacara sperantei, pentru ca viitorul este numai al lor. Cu siguranta. Sabin Nemes BOTA