Tomograful lui Sabin / Filosofie morală

Henri Frederic Amiel (1821-1881) a fost un filosof, poet şi critic elveţian. Ca tânăr adult a călătorit mult, a relaţionat cu liderii intelectuali europeni şi a devenit expert în filosofia germană. A predat estetica la Academia din Geneva, iar la 33 de ani a devenit profesor de filosofie morală, poziţie oferită de partidul democrat, fapt care l-a făcut să piardă suportul aristocraţiei care controla de fapt viaţa culturală a oraşului. Această izolare i-a inspirat singura carte ce l-a făcut cunoscut, „Jurnal Intim”, publicată postum şi devenită celebră.Destinul ne poate strivi în două feluri: refuzându-ne dorinţele… sau împlinindu-le.

Omul care insistă să vadă cu claritate înainte de a decide… nu va decide niciodată. Analiza ucide spontaneitatea. Grăunţa măcinată şi transformată în făină nu va mai încolţi niciodată.

Adevărul nu este doar violat de falsitate, el este la fel de jignit şi de tăcere.

Adevăratul artist este cel capabil de simplitate.

Un om fără pasiune rămâne doar o forţă latentă, o posibilitate, ca o cremene ce aşteaptă lovitura fierului pentru a scăpăra scântei.

Să faci cu uşurinţă ceea ce altora le pare greu înseamnă talent, să faci ceea ce talentul nu poate, înseamnă geniu.

Cea mai înaltă menire a unui dascăl este nu atât în a împărtăşi cunoştinţe, ci în a-i stimula pe elevi să le caute şi să le îndrăgească. Să ştii să sugestionezi este de fapt adevărata vocaţie pedagogică.

Când apare un conflict între lumea naturală şi lumea morală, între realitate şi conştiinţă, conştiinţa trebuie să aibă dreptate.

Dorinţa ne localizează, gândirea ne universalizează.

Femeile vor să fie iubite nu pentru că sunt drăguţe sau bune sau binecrescute sau graţioase sau inteligente, ci doar pentru că sunt ele însele.