Tomograful lui Sabin / Fascinaţie eternă

Este imposibil să fim permanent fericiţi, orice minuni de vitejie am face, dar atunci am putea măcar să limităm tot ceea ce ne face nefericiţi după principiul: dacă tot nu poate fi exclusiv bine, măcar să nu fie rău...

Principala cauză ce stă în calea acestui deziderat este prostia omenească, apărută odată cu Adam şi Eva, fără leac de atunci încoace, fără leac de acum încolo, cât o mai fi... deci eternă, şi poate de aceea tot mai fascinantă, în toate formele ei de manifestare, tot mai subtile odată cu progresul societăţii.

Natura umană ne face să reacţionăm mai degrabă la ceea ce este greşit, iraţional decât la ceva pozitiv şi raţional. Şi mai interesant este faptul că semenii noştri, cu cât sunt mai inteligenţi, cu atât par să fie mai iraţionali, găsind argumente credibile pentru ideile lor, oricât de nefundamentate şi rupte de realitate ar fi acestea, fiind mereu convinşi că au dreptate şi manifestând imunitate cognitivă faţă de orice altă idee nouă.

Acţionăm pripit fără a ne gândi cel mai adesea la consecinţe, nu avem răbdare să ascultăm sau să citim decât puţin la început şi poate ceva la sfârşit, ne lăsăm nepermis de mult dominaţi de emoţii şi de efectul de halou, nu ne putem debarasa de trecutul pe care îl cărăm prea mult după noi, suntem gata să ne cramponăm de ideile noastre, renunţând uneori la adevăr de dragul conformismului ce ne permite să paştem cu turma, uitând că de fapt suntem singuri în faţa vieţii.

Pentru majoritatea dintre noi, orice enunţ care depăşeşte câteva cuvinte devine neinteligibil, luăm decizii evident proaste când suntem sub presiune şi nu ne descurcăm deloc când trebuie să alegem între extreme. Facem permanent legături aberante între informaţiile de care dispunem şi subestimăm cel mai adesea ponderea contextului în judecarea manifestărilor umane, comiţând astfel cu aroganţă erori fundamentale de atribuire.

Dacă tot suntem capabili să identificăm cauzele nefericirii noastre, de ce nu facem nimic?