Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Tomograful lui Sabin / Extrapolare
Marele dirijor român George Georgescu spunea în 1962, la aniversarea a 75 de ani de viaţă: „Am avut noroc să mă nasc aici, dintr-un popor înzestrat, vrednic şi iubitor de frumos, asta mi-a marcat existenţa…
Oare cine a auzit sau îşi mai aminteşte de George Georgescu, din tot poporul acesta iubitor de frumos?
Cu certitudine, marele muzician a extrapolat percepţia sa despre oamenii din mediul în care trăia, la întreaga naţie, asta facem şi astăzi fiecare dintre noi, dar este tot mai greşit. Etichetele sunt extrem de subiective şi pot face mult rău în condiţiile în care o bună parte dintre semenii noştri nu au curajul propriilor judecăţi, mulţumindu-se cu postura de aderenţi şi apoi răspândaci militanţi.
Dacă la asta adăugăm şi lipsa de bun simţ, care ne împinge să ne băgăm mai ales acolo unde nu am avea chiar nicio treabă, pentru că habar nu avem despre ce este vorba, reţeta dezastrului e completă.
În jurul nostru există de fapt o multitudine de lumi conduse de reguli distincte, iar drumul în viaţă al fiecăruia poate trece prin multe dintre acestea, expresii ale valenţelor naturii umane, în final având parte doar de una dintre ele, poate nu cea dorită, pentru că mai rar destinaţia aleasă este şi cea atinsă. Cunosc majoritatea acestor lumi, ştiu şi ce îmi doresc, dar existenţa cotidiană mă împinge de colo-colo şi mă trage adeseori în jos... noroc că am ancore solide în realitatea mea.
Deci, cred doar parţial în poporul înzestrat, vrednic şi iubitor de frumos...mai ales atunci când mă uit la tv, citesc presa sau pur şi simplu asist la ceea ce se întâmplă în jur. Nu suntem toţi la fel de înzestraţi, dar nu suntem nici la fel de tâmpiţi, nu suntem toţi la fel de vrednici, dar nici la fel de şmecheri, nu suntem chiar toţi iubitori de manele şi seminţe, dar nici Feţi Frumoşi sau Ilene Cosânzene.