Tomograful lui Sabin / Emoji

... Discutam deunăzi într-un grup de prie­teni despre un anume eveniment și am avut ca și concluzie de etapă a dezbaterii, faptul că emoțiile ar avea ca scopuri primordiale: să ne ajute să trăim, să ne ajute să ne reproducem... și cam atât. Ar fi deci niște mecanisme de feed-back ce ne pot spune dacă ceva este bun sau nu pentru noi, niște semnale biologice care au rolul de a ne împinge să facem schimbări benefice pentru viețile noastre. Ceea ce citiți acum nu are ca scop să lumineze cuiva negura produsă de criza vârstei mijlocii sau să corecteze faptul că un tată bețiv a vândut cândva bicicleta puștiului său pentru a-și cumpăra bău­tură, iar acesta nu și-a revenit din supărare nici după 30 de ani.
Deci, emoțiile negative trebuie să ne îndemne spre acțiune, pe când emoțiile pozitive sunt răsplata pentru că am făcut ceva ce trebuia și de aceea viața ne pare dintr-odată simplă și suntem fericiți.
Din păcate, ca tot ceea ce este bun, emoțiile pozitive trec, făcând din nou loc inevitabilelor probleme. Ele sunt doar o parte a ecuației vieții noastre și nu ecuația însăși. Dacă ceva pare bun, nu înseamnă neapărat că este cu adevărat bun, iar dacă ceva pare rău, nu înseamnă că este cu adevărat așa.
Emoțiile sunt, din această perspectivă, niște jaloane, sau, mai degrabă, niște su­gestii neurobiologice și nu comandamente imperative. Deci, nu ar trebui să avem încredere absolută în ele ci să le abordăm de pe un palier dubitativ sau, mai bine, analitic. Din varii motive, multă lume își reprimă emoțiile, mai ales pe cele negative. La un moment dat a devenit chiar un trend destul de propovăduit dar să știți că și durerea își are rostul ei, iar dacă îți negi emoțiile negative, s-ar putea să nu mai ai acces la informațiile ce ar putea declanșa mecanismele de ajustare/rezolvare a pro­blemelor, deci și șansa de a fi fericit. Oarecum în opoziție cu toate acestea, sunt persoane care reacționează excesiv de emoțional și este dovedit faptul că a lua decizii exclusiv pe baza intuițiilor emoționale, fără ca rațiunea să ne țină mă­car cu un picior pe pământ solid, este o greșeală majoră. Orice ne face fericiți azi, mâine ne va fi insuficient, așa că vom fi mereu în căutarea... a altceva.
Oricâtă sudoare am vărsa în căutarea fericirii, nu vom reuși niciodată să ne simțim suficient de diferit față de acel „AICI și ACUM”, esența liberului arbitru com­binată cu neliniștea existențială și sos cartezian materialist-idealist, deoarece, gândirea și sentimentele sunt cel mai adesea nemiscibile, avându-și obârșiile și manifestându-se pe paliere diferite ale conștiinței. Este cam ca și în roata hamsterului, un efort recursiv și prea puțin evitabil. Dar orice realizare presupune și sacrificii așa că aproape tot ce ne va face să ne simțim bine, va veni și cu ceva neplăcut, de pe reversul medaliei, lucru destul de greu de acceptat.
Ne place să credem că există o fericire supremă tangibilă, că există mijloace prin care să ne putem elibera definitiv de orice formă de suferință și că am putea trăi liniștiți și împliniți, pentru totdeauna...
Concluzia? Nu se poate!...