Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Tomograful lui Sabin / După gard
Am senzaţia că s-a produs o distorsiune periculoasă în percepţia generală asupra sistemului de sănătate plecând, în primul rând, de la atitudinea penibilă şi păguboasă de „om multilateral dezvoltat” care se pricepe la toate, fără să ştie de fapt nimic, apoi de la observaţia-perfect legitimă, de altfel, că în ţara asta se poate orice, că orice lăcătuş mecanic sau corhănitor poate ajunge senator sau deputat, că orice şofer de şef poate ajunge director de agenţie guvernamentală... şi mă opresc aici... toate acestea scăldate în sosul cu aromă de lături emanat de prestaţia unei părţi a mass media care, văd că îşi asumă tot mai des, pe lângă statutul de circar agramat şi pe cel de justiţiar cu orice preţ, aşa că, nu e de mirare că şi în existenţa cotidiană se încearcă rezolvarea oricăror probleme mai ales prin intimidare, ameninţare, ridicarea tonului şi agresivitate.
Pentru cine mă cunoaşte cât de cât este evident că nu încerc chiar deloc să-i victimizez pe medici şi asistenţi, căci despre ei este vorba aici, avem nulităţi şi printre noi, dar totuşi aceştia sunt excepţii iar atitudinea despre care vorbesc este una care ne include şi ne afectează pe toţi.
Este evident că, în percepţia generală, se aşteaptă să fim la cheremul oricui deoarece, în anul 2016, prea mulţi au impresia că sunt suficiente informaţii pe net care să-i facă atoateştiutori şi, implicit, vehement solicitanţi de servicii precise, oricât de aberante ar fi de fapt. Nouă nu prea ni se acceptă altă existenţă în afara celei de lefegiu de serviciu. Nu e uşor să îţi sune telefonul mereu, zi şi noapte, nu e uşor să fii permanent agresat emoţional şi ameninţat cu repercusiuni inimaginabile dacă lucrurile nu se petrec conform solicitărilor. Ni se cere să fim în fiecare clipă apţi 100% intelectual şi emoţional în faţa tuturor provocărilor profesionale şi, mai ales, să fim capabili să relaţionăm conform aşteptărilor, indiferent de context. Suntem învăţaţi să lucrăm sub presiune, dar ce se întâmplă mai nou este chiar la limita tolerabilului.
Tot felul de guru şi justiţiari, care nu au nimic de a face cu profesia aceasta pe care parcă ar dori să o transforme într-un stigmat condamnabil, văd că nu mai pot fi opriţi din perorat şi arătat cu degetul. Iar toate acestea, pe lângă frustrările profesionale, materiale şi existenţiale, nu fac decât să accentueze un gen de polarizare deosebit de periculoasă, cu repercusiuni imprevizibile, care, tare mi-e teamă că vor fi din ce în ce mai explozive. Vom vedea ce va mai fi, mai devreme sau mai târziu, dacă vom trăi, pentru că evoluţia lucrurilor pe această nefericită cale nu cred că mai poate fi oprită. Aş vrea doar să ştiu cine va stinge lumina şi va aprinde lumânarea?...