Tomograful lui Sabin / Două capete

 Ce mai faceţi? Cum vă merge? Ştiu că NORMALITATEA este definită altfel de fiecare dintre noi, dar totuşi, cu certitudine ar trebui să existe măcar câteva elemente comune, indiferent de educaţie, statut social sau orizont de aşteptare, deoarece trăim sub acelaşi soare.

Pentru a ne face treaba în mod eficient, pentru a mai şi zâmbi din când în când, noi oamenii simpli avem nevoie de siguranţă şi măcar puţină linişte, care vin odată cu percepţia că cei care sunt deasupra noastră, în oricare dintre ierarhiile care ne includ, ştiu ce au de făcut. Suspiciunea transformată în axiomă dominantă este extrem de păguboasă. Ştiu că îndoiala este o premiză existenţială, dar am trecut nepermis de mult dincolo de aceasta, parcă nici nu mai gândim, ci vedem doar scenarii sumbre, absolut peste tot, ne-am pervertit percepţia în aşa hal, încât nu mai are legătură cu simţurile, inclusiv cu bunul simţ, şi tot ce mai suntem dispuşi să acceptăm sunt extremele. Aceasta este sursa polarizării, cu tot cortegiul de sentimente negative asociate: ură, agresivitate, dorinţa de distrugere.

Aglutinare la un capăt sau la celălalt, iar între acestea, marea masă a victimelor colaterale, deoarece direcţia şi sensul sunt date de capete. Există şi un paradox aici din perspectiva liberului arbitru: dacă teoretic este extrem de dificil uneori să alegem între „n” opţiuni înşirate între... capete, când numărul de opţiuni scade drastic, alegerea devine şi mai dificilă.

Darwin ne-a învăţat că dacă nu ne adaptăm, ne aşteaptă doar dispariţia, adaptarea înseamnă să ne punem în acord cu ceea ce ni se oferă, dar dacă ceea ce ni se oferă nu este ceea ce ne dorim? Devine relativ simplu, facem compromisuri, facem un „reset” şi trecem la alte valori, aşteptăm să ne treacă timpul sau tăiem capetele şi creştem altele.