Tomograful lui Sabin / De ieri

…„Am intrat în noul an, 2014, cu atâta speranţă că va fi mai bine, că va fi mai multă stabilitate, că ne vom îndrepta spre normalitate, nu mai mult, normalitate, că poporul căruia îi aparţinem şi astfel, fireşte, noi înşine, noi toţi vom izbuti să ne învingem ignoranţa politică şi facila iluzionare infantilă, şi neapărat trista înclinare tranzacţionistă.

Caragiale le socotea a fi rezultatul nefacerii încă, nedospirei cumsecade până-acuma, a acestui popor traumatizat azi şi de jocul dus până la absurd al cinismului şi desţărării clasei politice, fără egal nici în plin fanariotism, încât pomenita incendiară Speranţă îmi pare să ascundă Frica de şi mai rău. Abia istoricii, mai târziu, vor desluşi, pentru viitorime, cât de mult s-a încuibat în subconştientul nostru scepticismul, rezultat şi al pactizării noastre, tranzacţioniste, de atâtea ori, şi îndeosebi în procesul electoral, cu ipostazele răului de care acum ne plângem şi ne arătăm temători ca şi când ne-ar fi frică de incapacitatea noastră de a mai fi verticali.

Atât de mult ne-am identificat cu soluţia pactizării tranzacţioniste cu pomenitul rău după principiul ,,fă-te frate cu dracul ca să treci puntea ,, încât am putut să credem că frăţia asta ne va putea ajuta să devenim chiar noi dracul de care ar trebui să se agaţe alţii, ca să treacă ei, puntea.

Bine ar fi ca pofta de viaţă din această noapte de Anul Nou să însemne şi o trezire la pofta de a reacţiona la rău, la ameninţarea pestilenţei mahalalei politice care ne-a cuprins pe aproape toţi, la ameninţarea obişnuinţei cu filosofia condiţiei în care ,,cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale”,… la ameninţarea jafului la drumul mare şi a prostirii la vedere, de a reacţiona denunţător şi neiertător la ignoranţa enciclopedică a conducătorilor politici, la agramatismul lor îngrijorător şi atât de viu grăitor pentru pustiul lor şcolar, chiar dacă doctoral, pustiu pe care îl ascunde până şi neştiinţa limbii materne.

Cultura de mall a acestor lideri politici, care n-au condus în viaţa lor un chioşc de legume, unii dintre ei ajunşi brusc, electoral, să chivernisească gospodăria unei ţări întregi, furaţi şi încurajaţi de mirajul şefiei lor, care învaţă să conducă şi să ne lumineze chipurile din mers, peste belele noastre funciare, şi care ar trebui să înţeleagă acum ce mare nădejde îndurerată s-a aflat în dezlănţuirea petrecerii de Anul Nou: chiar teama de a nu rămâne decât cu strălucirea îmbătătoare a jocurilor de artificii şi ele cele mai bogate din ultimele două decenii sau primele două postdecembriste!”…  

Dinu Săraru