Tomograful lui Sabin / Convoluţie

Cândva, în copilărie, am început să înţeleg  sensul conceptului de evoluţie. Cred că totul a plecat de la filmul acela, „Procesul maimuţelor” apoi am mai citit una-alta, apoi am chiar am studiat  sistematic această temă.

Sunt adeptul darwinismului, cu anumite limite agnostice şi până acum câţiva ani, când am început să mă simt stupefiat de ceea ce se întâmpla în jurul meu şi mai ales de când am început să citesc jurnalul unui brancardier de UPU, ideea de generaţie spontanee, a unei aşa-zise materializări din NIMIC, nu îmi mai pare deloc absurdă deoarece, după vechiul principiu, al „similia similibus”, nimicul poate să îşi aibă originea în nimic. Când am înţeles, atunci, demult, ce înseamnă evoluţie, am simţit că aripile speranţei mele cresc, eu ca specie sunt pe calea cea bună, a perfecţionării, eu ca individ, la o altă scară temporală pot să cresc prin muncă, sprijinindu-mă pe  valori unanim acceptate şi practicate, iar  meritocraţia ce sublimează aceste valori mă va duce acolo unde este locul meu... HA!

La involuţie nu prea m-am gândit, nu aveam de ce, fiind plin de vise mari şi entuziasm, apoi am avut revelaţia că revoluţiile au fost  întotdeauna confiscate de alţii şi a mai rămas convoluţia, adică răsucirea, the twist in the tale, sau cum i-ar spune un dac liber: „sucitura”. De peste 20 de ani, sucituri după sucituri, de nu se mai vede „calea”, dar  măcar  suntem cârlionţaţi, ca un miel behăitor. În această fabulos de rapidă  transcendenţă a unor ELITE convolute pline de nimic, divergenţii, mai ales cei  ce mai au curajul  să iasă la rampă,  sunt tot mai puţini, unii insurgenţi au fost „dispăruţi”, iar supravieţuitorii  au fost daţi pe mâna taxidermiştilor.