Tomograful lui Sabin / Compromis

Tocmai am auzit un scriitor contemporan spunând că a renunţat la ceva din cauza urii şi a huliganismului cu care s-a confruntat şi cărora nu mai putea, nu mai voia să le facă faţă. Recunosc sincer că nu l-am citit deloc, deocamdată, deoarece mintea mea refuză să ingere aproape tot ceea ce a fost „la moda” în ultimii 20 şi ceva de ani. Asta nu înseamnă respingere definitivă ci doar o pauză...digestivă. Asta nu înseamnă nici negare a valorii fiindcă eu sunt doar un neica nimeni şi oricum părerea mea nu contează. Am cunoscut oameni extraordinari, lucru care m-a ajutat să îmi dau seama cine sunt eu pe o scară a valorii pe care educaţia mea, cultura pe care mi-am încropit-o şi orizontul meu de aşteptare o acceptă şi o agreează. Sunt în cel mai bun caz pe undeva pe la mijloc. Iar dacă ceea ce se întâmplă în jur este tot mai josnic şi descalificant asta ce înseamnă? Că eu urc pe scara mea fără să fac nimic? Sau trebuie să cobor scara cu totul pentru ca aceasta să nu rămână suspendată?

Sau să schimb pur şi simplu scara cu o alta care este mai bine ancorată în realitatea imediată chiar dacă ştiu sigur că nu am ce căuta acolo? Măcar la modul teoretic ar trebui să ştim până unde putem merge cu compromisurile, fiindcă despre acestea este vorba, iar în spatele lor se află dorinţele noastre, poate visele noastre, cea mai mare parte dintre ele ascunse pentru că nu suportă lumina adevărului nud. Se pare însă că în loc de o singură scară, mare, solidă şi fără de moarte există mai multe, mărunte şi fragile şi efemere, dar nu atât de efemere ca o viaţă de om. Scara banilor, a puterii a aparenţelor, a invidiei, a egoismului şi câte şi mai câte...Nu putem fi pe toate, dar poate ar trebui să ne străduim să fim pe cât mai multe. Sau poate mai bine fiecare cu scara sa, cu dreptatea sa, cu adevărul său... Singur.