Tomograful lui Sabin / Certitudine

... Fie că îți dai seama sau nu, întotdeauna vei găsi ceva de care să îți pese pentru că oamenii nu se nasc doar așa, nesimțiți, pur și simplu nepăsători, ci, de fapt, este exact invers, de la naștere suntem ursiți să ne pese de mult prea multe lucruri, chiar dacă majoritatea sunt rahaturi lipsite de importanță. Când suntem tineri, totul ni se pare nou și excitant, totul contează atât de mult și cu siguranță de asta facem atâta risipă de interes și implicare. Ne pasă de tot ceea ce cred și spun ceilalți despre noi, dacă suntem și noi agreați de cei pe care îi agreăm, dacă ciorapii ni se asortează cu cravata sau cerceii se potrivesc  culorii sprâncenelor.

Pe măsură ce îmbătrânim, fie că deve­nim și mai înțelepți... sau nu, folosind chiar și parțial ceea ce etichetăm cu mândrie ca fiind experiența de viață, de fapt suma greșelilor făcute cu voie sau fără voie, nu putem să nu cons­tatăm cât de puține lucruri contează, de fapt. Nu mai suferim pentru părerile dezagreabile ale altora, chiar și cele mai multe respingeri trec aproape nebăgate în seamă...
Ne dăm seama, în cele din urmă, ce puțin contăm pentru majoritatea celor din jur, sau la un cât de superficial nivel, atitudine pe care ar fi deosebit de bine să o deprindem cât mai devreme în viață pentru a deveni, în esență, cât mai selectivi în implicarea pe care suntem dispuși să o investim. Toată chestia asta poate fi numită maturizare iar finalul acestui proces este atunci când știm cu certitudine de ce merită sau, uneori chiar trebuie să ne pese. Pe măsură ce trece timpul, deci  au trecut și anii peste noi, ajunși dincolo de jumătatea vieții, identitatea noastră devine tot mai solidă pe măsură ce nivelul nostru energetic începe să scadă progresiv.
De acum știm exact cine suntem, am învățat să ne acceptăm ca atare, inclusiv cu de­fectele de care nu suntem prea încân­tați, situație care ne dă un relativ ciudat sentiment de eliberare pentru că nu mai trebuie să ne pese chiar de toate cele. Asta este viața și trebuie să o acceptăm așa cum este, cu bune și rele, vremea viselor de a găsi leacul cancerului sau de a merge pe lună trece destul de repede și rămân lucrurile simple și comune, majoritatea aflate la o lungime de braț: familia, prietenii... iar cel mai ciudat este cum, după o viață de consum fizic, intelectual și afectiv pentru a ne păsa de toate, ne dăm seama că puținul acesta ne ajunge pentru a fi fericiți și mulțumiți. Este chiar atât de simplu.