Tomograful lui Sabin / Bici de mătase

Au trecut mai mult de 30 de ani de când am început să muncesc pentru a-mi onora diploma şi jurământul depus. După 6 ani de facultate ai spune că eşti gata să muţi munţii, dar în meseria asta nu e chiar aşa. Generaţiile noastre au efectuat 3 ani de stagiu, care au făcut mai puţin abruptă inserţia sistemică, ne-au acomodat cu PRACTICA, ne-au învăţat ierarhiile şi respectul şi mai ales ne-au responsabilizat.

Făceam perfuzii cu tuburi de cauciuc şi cleme metalice sterilizate, iar şi iar, tratamente injectabile cu seringi de sticlă cu capete şi piston din metal nichelat, pe care le frecam după fiecare utilizare şi le resterilizam la nesfârşit împreună cu acele...

Apoi, au venit materialele consumabile de unică folosinţă, medicamentele la care până atunci doar visasem... încet, încet am fost obligaţi să ne conducem după regulile economiei de piaţă, deoarece noua paradigmă avea în centru consumatorul de servicii medicale şi medicamente cunoscut cândva ca pacient. Tehnicile noi de investigare, au dus şi ele încet, dar sigur, la dezumanizarea actului medical, deoarece între pacient şi medicul „curant” erau deja prea multe aparate şi investigaţii şi protocoale şi codificări şi hârtii pentru a mai lăsa ceva loc şi pentru discuţii faţă în faţă.

Oamenii au început să „înveţe” medicina de pe net şi încearcă tot mai mult să se descurce singuri, deoarece nu mai este aproape nimeni să îi asculte şi să le răspundă, iar omului bolnav îi este teamă de ceea ce nu înţelege şi de durere. S-a schimbat enorm totul şi nu neapărat în bine, după felul în care văd eu lucrurile.

Nu vreau să dau nume ale unor mentori de-ai mei, oameni care au ctitorit Marele Spital şi care fără RM şi CT şi alte avioane puneau diagnostice de care, mulţi dintre „profesioniştii” generaţiei pro nu au auzit şi nici nu vor auzi vreodată, pentru că este evident că paradigma alunecă încet, dar sigur, odată cu ei, pe o mâzgă de isterie şi lipsă de competenţă, de la „medicina personalizată” spre „medicina de precizie”, prin care Big Brother visează să ne pună pe fiecare într-un insectar mare, clasificaţi şi grupaţi după investigaţii detaliate de laborator şi imagistice, mapare genetică, toate scumpe ca naiba, pentru a ni se putea administra, la nevoie, un tratament ultra ajustat, scump şi acela ca naiba.

Intri „la aparate”, apoi mergi acasă şi aştepţi să te sune secretara pentru a-ţi spune de ce te doare patina, recitându-ţi ce i-a scris  pe mail doctorul care,  probabil, stă acasă cu laptopul în braţe şi îţi „citeşte” analizele şi filmele pe display, fără a şti cum arăţi sau cum îţi miroase after shave-ul...

AVEM LEAC şi pentru cojocul tău!