Tomograful lui Sabin / Bab-i Ali

Adică Sublima Poartă ori, mai pe româneşte, Înalta Poartă deoarece prin ea au trebuit şi mai trebuie să treacă potentaţii evului, fie ei oameni sau licurici, aşa cum apar în percepţia naţiei. Nu mai ştiu exact (de parcă aş fi ştiut vreodată) când a început criza de lideri care ne-a dat pe mâna fanarioţilor, dar mă gândesc că mai ales de atunci am învăţat să ne rezolvăm problemele exclusiv prin jalbă în proţap, iar la o scară mai mare, prin datul în gât în faţa celor mari, metodă care şi-a arătat valoarea şi fiabilitatea în atâţia amar de ani, deoarece este practicată şi azi cu asiduitate, pe rând, de către cei ce sunt în opoziţie după ce au fost la putere şi tot aşa, ca la pasa în doi cu schimb de locuri.

În această ciorbă imundă, care a fost şi a rămas viaţa politică românească, au înotat singuratici în ultimii 200 de ani şi câţiva oameni mari, de care ne-am debarasat, însă, rând pe rând, folosindu-ne de toate mijloacele, de la delaţiune până la crimă. E clar că trebuie să se zguduie CEVA din temelii pentru ca valorile pe care le mai avem să iasă din cotloanele unde s-au ascuns şi să înflorească în lumină, dar acest lucru nu se va întâmpla prea curând, deoarece gunoiul este deja mult prea gros.

Până când ne vom decide să gândim cu propria minte, să luam decizii şi să încercăm măcar să gândim viitorul urmaşilor noştri, ar fi extraordinar să îl contrazicem pe Ţuţea şi să renunţăm încet, încet la preocupările româneşti preferate de genul: „aflatul în treabă” , „băgarea în seamă”, „datul cu părerea şi cu presupusul” ...şi să ne apucăm de munca adevărată. Ce naiba o fi cu noi? Unde este mândria? Unde este onoarea? În timp ce ne milogim la unii să ne înveţe cum să ne scurtăm fitilul candelei şi să ne desfundăm găurile la macaroane, avem tupeul să le dăm altora lecţii necerute.

Când asculţi multitudinea de avioane ce zburătăcesc în toate direcţiile şi vezi paraşutele fără număr şi fără şcoală promovate obsesiv de media de toate tipurile ai spune că avem vocaţia zborului…

Deci, nu mă mir că românii preferă deocamdată să îşi plimbe câinii decât să împingă cărucioare.